Primul meu voiaj internaţional la bordul unei nave civile. În prima poză se află vaporul, fotografiat la Brest. În a doua io– care tocmai împlinisem 75 de kile – pe aşa-numitul scaun de doi dolari”, pour les connaisseurs. I se spunea aşa pe timpul lu' Ceaşcă pentru că era scaunul comandantului şi nimeni nu avea voie să se aşeze pe el.

Dacă te prindea „Jupânul” că stăteai pe el, te „amenda” cu doi dolari, că atăt era diurna unui Căpitan de Cursă Lungă pe timpul comuniştilor.

În a treia poză sunt tot eu când încasam o canţarolă de apă de mare în freză, de la naşul meu de botez al mării, motoristul Petrică Lauroff, din Iaşi. Se întâmpla prin Marmara, înainte de Dardanele.

Şase nave identice au naufragiat în numai nouă ani

O navă dintr-o serie blestemată, construită la Brăila. Mai multe surori de-ale ei au naufragiat nasol. Sadu e pe fundul mării, lângă digul de Nord al portului Constanţa, din 2 Decembrie 1988. 15 din cei 22 de marinari s-au înecat atunci. Topoloveni s-a dus la fund şi el, pe 24 Decembrie 1989, în Golful Biscaya, la travers de capul Finistere. Din 29 de membri ai echipajului au scăpat doar 14. Scăieni s-a scufundat, pe 8 Decembrie 1991, în Marea Ionică – între capurile Matapan -din sudul Peloponezului şi Passero – punctul cel mai sudic al Siciliei. Zece navigatori au murit. Fălticeni-ul se odihneşte, din 5 Martie '94, la vest de Dardanele, în Marea Egee, împreună cu nouă marinari. Covasna a naufragiat, în ianuarie 1997, în Atlantic. Din fericire au scăpat toţi cu ajutorul unei fregate britanice şi al unui petrolier rusesc. Călăraşi s-a dus pe fundul Oceanului Indian – între Madagascar şi Mozambic – pe 13 iunie 1997. Au supravieţuit toţi, cu excepţia timonierului nea Nelu Medeleanu cu care navigasem în '94-'95, prin America şi Panama. Mai e şi Smârdan-ul care s-a pus pe nişte stânci submerse la Singapore…

Un Crăciun în Marea Roşie şi un revelion în Golful Aden

Snagov-ul era încărcat cu seminţe de floarea soarelui vrac. Când am ajuns la Sete eram bandaţi cu 5 grade la tribord că marfa nu fusese rujată” cum trebuie şi, între Messina şi strâmtoarea Bonifacio – dintre Corsica şi Sardinia – ne cam tăvălise un pic Mediterana. După ce am descărcat, timp de patru zile, în portul care e punctul terminus al celebrului Canal de Midi, am plecat cu vaporul în balast”, adică gol, la Genova, unde am acostat fix pe 1 Decembrie. Am sărbătorit cu bere Peroni şi nea Vasile, bucătarul, ne-a făcut pizza. Din lista de echipaj îi mai ţiu minte doar pe comandantul Ionel Tache, secundul Ionel Gropineanu, nostromul Costică Fulger, of. II mecanic Cyrus Stanciu şi pe of. II Punte, fostul meu coleg, Cosmin Nicolescu. Am stat 18 zile la Genova şi ce s-a întâmplat pe Caricamento rămâne, deocamdată, pe Caricamento. Mi-am luat şi un televizor Grundig pe care am dat 235 de dolari. Îl mai am şi acu', da' e stricat. Cu unul în plus faţă de diurna dată de Ion Cristoiu înainte de plecare.
Am plecat, apoi, cu mărfuri generale către Bombay, India.
În Marea Tireniană am avut parte iar de un „bulău” nasol care ne-a ţinut până aproape de Insulele Eoliene, pe lângă Strâmtoarea Messina. Am trecut Suezul şi am sărbătorit Crăciunul între Port Sudan şi Jeddah, iar revelionul în Golful Aden, la travers de insula Socotra. Pe 5 ianuarie am acostat în Indira Dock, la Bombay, unde am stat 40 de zile, de mi s-a acrit de bordelurile din India şi de curry. M-am repatriat prin Karachi, Pakistan, de unde am adus acasă şi fo cinşpe kile de onix. Aici aveam să revin, după câţiva ani, de încă două ori. Inshallah! Aveam aproape 25 de ani. Jumătate din vârsta mea de acum.