Putin și Trump, cuvinte calde de Ziua Victoriei. Video
- Antonia Hendrik
- 9 mai 2025, 18:51

Vladimir Putin și Donald Trump s-au felicitat reciproc, prin intermediul consilierilor lor, cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a victoriei aliaților asupra Germaniei naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a anunțat vineri Kremlinul.
Vladimir Putin şi Donald Trump au făcut schimb de felicitări
Iuri Uşakov, consilierul de politică externă al lui Vladimir Putin, a declarat la Canalul Unu al televiziunii de stat că cei doi lideri s-au felicitat reciproc.
„Prin intermediul consilierilor lor, preşedintele rus şi preşedintele Trump au făcut schimb de felicitări cu ocazia sărbătorii noastre comune”, a declarat Iuri Uşakov.
Consilierul de politică externă al lui Vladimir Putin, a mai adăugat: „Au fost cuvinte calde, felicitări reciproce pentru marea noastră sărbătoare comună”.
Rusia a sărbătorit vineri aniversarea printr-o paradă militară la Moscova, la care au participat zeci de lideri din diverse țări, inclusiv președintele chinez Xi Jinping. Conform agenției TASS, ambasadoarea americană în Rusia, Lynne Tracy, nu a fost prezentă la eveniment.
Putin: 9 mai reprezintă cea mai importantă sărbătoare pentru ruși
Președintele rus i-a felicitat pe toți cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a Victoriei în „Marele Război pentru Apărarea Patriei”, așa cum este denumit cel de-al Doilea Război Mondial. El a subliniat că 9 mai reprezintă cea mai importantă sărbătoare pentru ruși.
„Astăzi, suntem cu toţii uniţi de sentimente de bucurie şi tristeţe, mândrie şi recunoştinţă, admiraţie faţă de generaţia care a înfrânt nazismul şi a câştigat libertatea şi pacea pentru întreaga omenire cu preţul a milioane de vieţi.
Păstrăm cu fidelitate memoria acestor evenimente istorice şi triumfătoare. Şi, ca moştenitori ai învingătorilor, sărbătorim ziua de 9 mai ca pe o sărbătoare de familie, ca pe cea mai importantă pentru ţară, pentru întreg poporul, pentru fiecare familie, pentru fiecare dintre noi”, a transmis Vladimir Putin.
În timpul paradei, la care au participat veterani din mai multe țări, au defilat aproximativ 130 de mașini de război, inclusiv legendarele tancuri sovietice T-34 și piesele de artilerie autopropulsate SU-100, folosite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit reuters.com