Vladimir Putin laudă firmele rusești în contextul sancțiunilor occidentale: „Avem o mulțime de produse bune, de înaltă calitate”

Vladimir Putin laudă firmele rusești în contextul sancțiunilor occidentale: „Avem o mulțime de produse bune, de înaltă calitate” Sursa foto: Administratia Prezidentiala

Vladimir Putin susține că marile firme care au ieșit de pe piața rusă din cauza războiului din Ucraina se confruntă cu pierderi uriașe. El a făcut aceste declarații cu prilejul unui eveniment organizat de Agenția pentru Inițiative Strategice. Vladimir Putin a afirmat că firmele rusești au capacitatea să producă bunuri care să le înlocuiască pe cele occidentale ce au fost retrase din Rusia.

Vladimir Putin laudă companiile rusești despre care spune că pot produce bunuri comparabile cu cele ale firmelor occidentale care au părăsit Rusia. El a făcut o serie de comentarii cu privire la acest subiect în deschiderea ședinței Consiliului de Supraveghere al Agenției pentru Inițiative Strategice (ASI). Mai mult, a spus Vladimir Putin, firmele occidentale care operau pe piața din Rusia și care au părăsit-o după invazia din Ucraina, suferă pierderi financiare uriașe.

„Astăzi, multe dintre ele (brandurile globale – n. red.) părăsesc piața noastră sub presiunea guvernelor lor. Toate cele bune lor. Dar, din cauza ieșirii de pe piețele noastre, brandurile suferă pierderi uriașe”, a afirmat Vladimir Putin cu prilejul reuniunii Consiliului de Supraveghere al Agenției pentru Inițiative Strategice (ASI).

Cu acest prilej el a lansat o inițiativă, în cadrul forumului „Idei puternice pentru vremuri noi”, de a premia anual companiile care lansează cele mai bune mărci autohtone. Este o măsură propagandistică menită să determine o mobilizare a economiei rusești, pusă grav la încercare de război.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Dar aceasta este doar o mică parte din ceea ce se presupune că trebuie făcut. Însăși sarcina pe care vreau să o stabilesc Agenției este mult mai amplă și mai ambițioasă. Ce am în vedere? Avem o mulțime de produse bune, de înaltă calitate, îmbrăcăminte, bunuri de larg consum, care sunt produse de întreprinderile rusești. Până de curând, le era destul de greu să pătrundă pe piața internă, să concureze cu jucătorii globali, în primul rând cu companiile occidentale”, a afirmat Vladimir Putin.

Vladimir Putin promite sprijin pentru firme

În același timp, dictatorul de la Kremlin a subliniat că multe dintre mărcile internaționale au câștigat putere la un moment dat pentru că au beneficiat de sprijinul statelor din care fac parte. Drept urmare, el promite că statul va susține economia pentru a face față dificultăților provocate de sancțiuni.

„În diverse industrii, exact așa a fost, în ciuda tuturor solicitărilor că totul ar trebui să fie exclusiv pe piață, dar cu toate acestea, fără sprijinul statului, multe companii cu mărci globale nu ar fi putut ajunge pe astfel de poziții”, a spus Vladimir Putin.