Ministrul adjunct de externe al Rusiei a declarat că doctrina militară a țării prevede clar când pot fi folosite armele nucleare. Un punct se referă la folosirea lor în cazul în care teritoriul rusesc este atacat sau dacă țara se simte amenințată. Putin a declarat în repetate rânduri că apropierea NATO de granițele sale este o chestiune de viață și de moarte.
Ministrul adjunct de externe al Rusiei, Alexander Grushko, a făcut o declarație tranșantă când a fost întrebat dacă Rusia va folosi arme nucleare. „Avem o doctrină militară, totul este scris acolo. Nu dă nicio altă interpretare, în afară de ceea ce este acolo negru pe alb", a declarat Grushko agenției de presă de stat ruse RIA Novosti.
Conform principiilor oficiale de desfășurare militară a Rusiei, țării i se permite să folosească arme nucleare atunci când inamicii Rusiei folosesc arme nucleare sau alte tipuri de arme de distrugere în masă pe teritoriile ruse și/sau ale aliaților săi;
dacă Rusia primește date fiabile despre o lansare de rachete balistice care atacă teritoriul său sau pe cel al aliaților ruși;
dacă guvernul sau locurile militare critice ale Rusiei sunt atacate de inamic într-un mod care ar submina acțiunile de răspuns ale forțelor nucleare; sau dacă țara se confruntă cu o amenințare existențială prin folosirea armelor convenționale.
Decretul lui Putin
Decretul semnat de președintele Vladimir Putin la 2 iunie 2020 – un document de șase pagini intitulat ”Principiile de bază ale politicii de stat a Federației Ruse în domeniul descurajării nucleare” – spune că armele nucleare sunt văzute de Rusia ”exclusiv ca un mijloc de descurajare", transmite Reuters.
Conform Principiilor de bază, Rusia a stabilit că folosirea armelor nucleare este „o măsură extremă și forțată”, pe care țara „depune toate eforturile necesare” pentru a o evita.
Dacă este să analizăm acestei principii folosirea de arme nucleare de către Rusia este o măsură extremă la care se poate apela doar în cazul în care teritoriile sale sunt atacate, lucru care până acum nu s-a întâmplat. În cazul războiului din Ucraina, Rusia este agresorul.
Amenințările liderului de la Kremlin
Cu toate acestea Vladimir Putin a amenințat de mai multe ori cu folosirea armelor nucleare de la debutul războiul din Ucraina. Chiar în 24 februarie, când Rusia a invadat Ucraina, liderul de la Kremlin a declarat că extinderea NATO în apropierea granițelor sale este percepută ca o amenințare la adresa Rusiei, „o chestiune de viață și de moarte“ și „o chestiune a viitorului nostru istoric ca națiune”.
În plus, Vladimir Putin a mai spus că dacă Ucraina ar adera la NATO acest lucru ar însemna depășirea liniei roșii de către Alianță.
NATO, dar și serviciile secrete din Europa și SUA nu au ignorat amenințările nucleare ale Rusiei și monitorizează situația. Occidentul a declarat în repetate rânduri că acest conflict nu trebuie să escaladeze dincolo de granițele Ucrainei și un război nuclear nu va avea învingători, ci doar învinși și efecte catastrofale.