MESAJ ISTORIC din partea secretarului general al NATO pentru Rusia: ”Putem lua în calcul FOLOSIREA ARMELOR NUCLEARE.”
- Daniel Teodoreanu
- 14 februarie 2016, 00:36
Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a adresat sâmbătă un mesaj foarte clar Rusiei, în cadrul discursului ţinut la Conferinţa Internaţională de Securitate de la Munchen, eveniment la care a participat şi preşedintele României, Klaus Iohannis.
Oficialul NATO a amintit administraţiei de la Kremlin că şi Alianţa are arme nucleare eficiente, pe care le păstrează doar pentru cazuri excepţionale şi nu intimidare, cum este cazul Rusiei.
“NATO se află într-un plin proces de întărire a capacităţilor de apărare colectivă, cel mai important din ultimele decenii. Vrem să trimitem un semnal puternic şi să descurajăm orice agresiune sau intimidare. Nu vrem să declanşăm un război, ci să prevenim războiul", a declarat Stoltenberg într-un discurs prezent şi pe site-ul oficial al Alianţei Nord-Atlantice.
“Descurajarea este o componentă-cheie a strategiei noastre generale. Trebuie să descurajăm ameninţările din ziua de astăzi, nu pe cele din trecut, indiferent că vin din est sau din sud, de la state sau alţi actori, fie că sunt hibride, convenţionale sau nucleare. Iar descurajarea începe cu a demonstra că suntem hotărâţi", a mai declarat Stoltenberg.
“Retorica Rusiei, luările de poziţie şi exerciţiile în care îşi etalează capacităţile nucleare au rolul de a-i intimida pe vecini şi de a submina climatul de încredere şi stabilitate în Europa. În ceea ce priveşte NATO, putem lua în calcul folosirea armelor nucleare în cazuri extrem de izolate. Dar nimeni nu se poate gândi că armele nucleare pot fi folosite într-un conflict convenţional. Acestea ar schimba natura conflictului în mod fundamental. NATO a continuat reducerea numărului de arme nucleare. Le păstrăm în siguranţă şi sunt eficiente. Pentru descurajare şi pentru a păstra pacea, nu pentru intimidare sau ca instrument de pedeapsa”, a mai încheiat Stoltenberg.
Conform Agerpres, preşedintele Klaus Iohannis a fost de părere că alianța Nord-Atlantică trebuie consolidată și concentrarea să se îndrepte asupra apărării colective.
“Trebuie să prețuim puternica legătură transatlantică, completată de o contribuție europeană crescândă, în conformitate cu Declarația Summitului din Țara Galilor. Nu cred că trebuie să alegem între reasigurare și reangajare. Ele nu se exclud reciproc. Aș spune, mai degrabă, că trebuie să găsim echilibrul corect, astfel încât să transmitem un mesaj: suntem puternici și uniți, ne susținem reciproc, la fel cum ne susținem valorile și principiile, gata de a le apăra dacă este nevoie și, în același timp, dorim să reconstruim încrederea, deoarece ne dorim o lume mai sigură și mai bună. Salut decizia SUA de a spori de patru ori bugetul destinat Inițiativei de Reasigurare Europeană. O consider o expresie a angajamentului privind securitatea în Europa și față de obiectivele noastre comune ca organizație. Implementarea deciziilor luate la Summitul din Țara Galilor, stimularea curajoasă a dezvoltării adaptării pe termen lung a NATO și, în special, consolidarea dimensiunii de descurajare vor produce impactul dorit la Varșovia. Avem nevoie de angajamentul consolidat și autentic manifestat reciproc de fiecare organizație. Atât procesul de redactare a Strategiei Globale a UE, cât și pregătirea în vederea Summit-ului NATO din Polonia trebuie să asigure un rol important atât pentru flancul estic cât și pentru cel sudic, angajamentul de a consolida capacitatea de rezistență a societăților noastre, o viziune cuprinzătoare și acțiuni care să asigure continuitatea eforturilor deja întreprinse în zona Mării Negre, de asemenea foarte relevante din perspectiva securității energetice”, a spus Iohannis.