Vladimir Putin arată iar cu degetul spre România. Țarul acuză Ucraina că a furat teritorii
- Simona Suciu
- 5 noiembrie 2022, 16:36
Liderul de la Kremlin a acuzat Ucraina că a anexat teritorii care au aparținut în trecut României, Ungariei și Poloniei. Vladimir Putin susține că și Rusia a renunțat la unele teritorii fără ca populația să fie consultată.
Vladimir Putin încearcă să justifice prin orice mijloace invazia în Ucraina. Liderul de la Kremlin a ținut să le aminteacă țărilor din estul Europei că în Ucraina există teritorii care au fost „furate“ de la România, Ungaria sau Polonia.
„Rusia a cedat Ucrainei și teritoriile sale istorice, dar în mod voluntar, pentru a crea un spațiu istoric cultural și umanitar unic și comun. Am renunțat de bunăvoie la teritoriile istorice, dar este adevărat că nimeni nu a întrebat populația. Iar acele teritorii pe care le-am menționat mai sus au fost confiscate cu forța de la Ungaria, România și Polonia. Au fost anexate cu forța, ca urmare a războiului. Sunt situații complet diferite. Unii oameni, inclusiv cei din Ucraina, ar trebui să se gândească la asta”, a declarat Vladimir Putin, citat de Interfax.
Putin elimină vizele
O altă mișcare a lui Vladimir Putin, care a fost intens comentată, se referă la eliminarea vizelor pentru străinii care vor să viziteze Rusia. Printr-un decret semnat zilele trecute, a dat instrucțiuni Guvernului Federației Ruse să elimine necesitatea vizelor pentru cetățenii străini care vor să intre în țară în scopuri turistice, culturale, sportive sau de afaceri. Decizia a fost luată chiar dacă țările de unde vin străinii solicită la rândul lor vize pentru cetățenii ruși.
Vladimir Putin a ordonat ca, până în iunie anul viitor, directorul Serviciului Federal de Securitate (FSB) și ministrul de Externe al Rusiei trebuie să vină cu propuneri ferme. Mai mult, decretul stabilește ca oficialii ruși să se ocupe de creșterea numărului de zboruri cu destinații străine, să extindă vizele deja existente și să reînnoiască programul de viză electronică al Rusiei pentru cetățenii așa-numitelor țări „prietenoase”.
Rusia este izolată
Rusia este, în acest moment, complet izolată de celelalte țări, ca urmare a războiului din Ucraina. Mai mult, vecinii Moscovei, Polonia, Finlanda, Estonia, Lituania și Letonia, le-au interzis cetățenilor ruși să treacă granițele țărilor lor.
Pe 27 februarie, imediat după declanșarea conflictului, Uniunea Europeană a anunțat că și-a închis spațiul aerian pentru aeronavele rusești. În plus, la finalul lunii august a suspendat acordul cu Rusia, prin care cetățenii ruși primeau mai ușor vize.