Vlad şi Mircea Cosma, cercetaţi sub control judiciar

Vlad şi Mircea Cosma, cercetaţi sub control judiciar

Procurorii DNA au dispus măsura controlului judiciar faţă de deputatul Vlad Cosma şi tatăl său, Mircea Cosma, preşedintele CJ Prhaova, acesta din urmă având obligaţia de a nu-şi mai exercita funcţia.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, faţă de Mircea Cosma, şeful CJ Prahova şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene Prahova a unui partid, iar ulterior vicepreşedinte al acelui partid, pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat şi folosirea influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii, pentru sine sau pentru alţii, de bani, bunuri sau foloase necuvenite, şi faţă de Vlad Cosma, deputat, pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat.

"Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Mircea Cosma trebuie să respecte obligaţia de a nu exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova. În plus, inculpaţii Mircea Cosma şi Vlad Cosma trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la DNA Ploieşti, ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată DNA Ploieşti cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu părăsească ţara, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent; să nu se apropie de alte persoane nominalizate şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme", se arată în comunicatul citat de Agerpres.

Deputatul PSD Vlad Cosma a fost audiat, marţi, la sediul DNA Ploieşti, unde, de asemenea, au fost aduşi pentru audieri preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, deputatul Sebastian Ghiţă, dar şi Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta.

Ne puteți urmări și pe Google News

Procurorii DNA Ploieşti au efectuat, marţi, 14 percheziţii în Bucureşti şi în municipiul Ploieşti într-un dosar privind fapte de corupţie şi fraudă cu fonduri europene.