Vizita şefului statului în Ucraina, programată pentru mâine şi poimâine, a fost amânată, a anunţat Ministerul de Externe, fără a preciza motivele.
"La data de 24 februarie 2009, în baza consultărilor, părţile au convenit continuarea pregătirii vizitei oficiale în Ucraina a preşedintelui României, cât mai curând, la o dată care va fi stabilită pe canale diplomatice", se arată într-un comunicat.
În intervalul 25-26 februarie urma să aibă loc Comisia Mixtă Prezidenţială româno-ucraineană, unul dintre obiectivele întâlnirii bilaterale fiind semnarea Acordului între Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind micul trafic la frontieră.
O rundă de negocieri pe această problemă a avut loc la începutul lunii, la Bucureşti.
Administraţia prezidenţială a confirmat că vizita nu va mai avea loc, dar nu a oferit explicaţii suplomentare.