Zeci de amatori se pregătesc pentru cursa de 42,195 km de pe 17 octombrie, de la Bucureşti. O decizie care le-a schimbat vieţile.

Maratoniştii amatori sunt nişte eroi deghizaţi în oameni obişnuiţi, ca Superman din benzile desenate. Aleargă prin cartier, în drum spre magazinul de pâine măresc pasul şi se iau la întrecere cu nişte concurenţi imaginari. Unii ar spune că alergatul i-a ajutat să slăbească, dar e mult mai mult de-atât, spun cei care au pus pariu că pot termina maratonul.

"Am pierdut şi nişte kilograme, dar am pus la loc nişte respect de sine pe care îl pierdusem", spune Ovidiu Bălan, unul dintre cei pe care nu-l veţi putea întâlni decât în viteză, pentru că tot timpul aleargă.

Nu există un profil general, dar amatorii care se încumetă să alerge la maraton sunt personalităţi puternice, mulţi ajunşi la un moment dat pe buza prăpastiei şi care au găsit salvarea gândindu-se obsesiv la un singur lucru: "Ce timp pot scoate pe cei 42 kilometri şi 195 de metri ai maratonului de la Bucureşti, din 17 octombrie?".

O sticlă ascunsă în boscheţi

Ovidiu Bălan (43 de ani) locuieşte în Bucureşti, familia sa în Iaşi, iar el s-a-nscris la primul maraton din viaţa lui. Are un băiat de 20 de ani, deloc interesat de noua sa pasiune. În Capitală, Ovidiu este director tehnic pentru o firmă de construcţii.

S-a lăsat de fumat după 22 de ani, în 2005, şi a ajuns la începutul verii la o greutate de 92 de kilograme. A început să alerge şi a devenit atât de motivat încât şi-a desenat şi o hartă a traseului prin Drumul Taberei, pe care a marcat inclusiv cişmeaua din parc şi tufa unde ascunde o sticlă cu apă, de rezervă.

"Ştiu că o să reuşesc în cinci ore"

"Mai întâi am făcut patru kilometri fără să mă opresc. Apoi cinci kilometri şi jumătate. Apoi 9. Apoi 11 km. Azi am şi-un program special: luni alerg cinci km şi jumătate, marţi şi joi - zece km, sâmbătă - cinci km şi jumătate, iar duminică e cursa cea mai lungă, când atac 11 km", spune Ovidiu, mândru de el. Aceşti ciudaţi, cum ar părea pentru sedentari, au în memorie cele mai importante date: ziua în care am făcut 22 km - 26 iunie, ziua în care m-am înscris la maraton - 15 august. Azi, Ovidiu are şi alte calcule: în 40 de minute aleargă 5,5 km. Dacă forţează, în 30 de minute face şi cinci km. "Săptămâna asta am alergat 11 km într- o oră şi opt minute. Iar 22 de km îi fac în două ore şi 22 de minute", a continuat pe un ton precis bărbatul.

La serviciu, şi-a lipit deasupra biroului înscrierea de la maraton. "Ştiu c-o să reuşesc în cinci ore maxim. Limita e de şase ore pentru acei 42 de kilometri". Noul om se naşte acum: "După primul maraton pe care îl voi face la Bucureşti, vreau la anul să ajung la maratonul de la Ciucaş şi la cel de la Stockholm".

"Un maratonist amator este propriul lui învingător"

Ilie Roşu (50 de ani) este genul pe care necazurile îl întăresc în loc să-l doboare. Afară plouă de dimineaţă, iar Ilie, înfăşurat într-o pelerină impermeabilă, îşi aşteaptă rândul în faţa Parcului IOR din Bucureşti. Soţia şi cele două fete ale sale au plecat în Italia. În 2003, Ilie avea 100 de kilograme. Spune că făcea şi-atunci sport, dar după un meci de fotbal băga cu băieţii o duzină de berici. După un tenis de câmp, alte berici.

"Când mai alergam, îmi vedeam umbra pe pavaj. Eram ca un balon şi mă îngrozea asta. Mă-ncerca o ruşine, deşi în parc fiecare avea treaba lui", povesteşte Ilie despre începuturile sale. Restructurările din armată i-au pus în faţă o decizie de pensionare, în februarie 2005. Iar o asistentă medicală i-a atras atenţia că are tensiunea mare şi ori face o schimbare, ori trece pe medicamente. Abia în 2008 s-a agăţat de cârligul salvării. "O singură dată mai făcusem 25 km, dar trăgând de mine. La kilometrul 30, am început să calculez. Încă 12 km şi eram din ce în ce mai aproape de visul meu de 42 de km. Am trecut atunci practic o barieră psihologică", a continuat acesta.

"Fetele-mi zic că alerg prea mult. Dar nu cunosc senzaţia. Anul acesta voi face o cursă la Torino. Am mulţi prieteni în Italia", se deschide bărbatul. "Singura care nu înţelege ce se întâmplă este mama mea. Nu înţelege de ce 42 kilometri şi pentru ce, şiapoi nimeni din rudele noastre nu a alergat atâta", scria Ilie pe blogul personal, în 2008.

Aleargă în patru ore şi jumătate 42,195 km. A alergat la Atena, Boston. Berlin, Bruxelles, Muntele Olimp: "La finalul cursei, eşti tratat la fel ca un câştigător. E un miraj".

RECORDURI

Etiopienii tronează în clasamente

Cel mai prestigios maraton din lume e cel din Boston. Anual, strânge 20.000 de participanţi din întreaga lume. Recordul competiţiei a fost atins anul acesta, de către etiopianul Robert Kiprono Cheruiyot, care a alergat 42,195 km în 2 ore 5 minute şi 52 de secunde.

Maratonul cu cea mai largă participare este însă cel din New York, unde în 2009 au trecut linia de sosire peste 40.000 de participanţi.

La Londra se ţine un maraton în scopuri caritabile, taxele de înscriere fiind destinaţi acţiunilor umanitare. Anul acesta s-au înscris la această competiţie peste 35.000 de profesionişti şi amatori.

TRASEU

5 km

Începe consumul de glicogen, energia stocată-n muşchi. Alimentarea cu apă trebuie să se facă din 30 în 30 de minute.

15 km

Se pierd sărurile din organism de care e nevoie pentru contracţiile musculare. La fel şi carbohidraţii, care sunt "benzina" de care avem nevoie. Sunt indicate băuturile izotonice.

25 km

În literatura de specialitate, e "hitting the wall". La eforturile de lungă durată, se consumă toată glucoza combinată cu grăsime, în următoarea parte numai grăsime. Dacă nu eşti obişnuit să ajungi la rezervele de grăsime, ajungi să vrei să clachezi. Apar mici traumatisme la nivelul muşchilor.

35 km

Ajungi la aşa-zisa adaptare energetică. Un maratonist îşi antrenează organismul să acceseze depozitele de energie pe termen lung.

42,195 km

Oboseala, încheieturile blocate trec după patru ore de la finalul maratonului. Carbohidraţii trebuie readuşi în organism. Hrana este formată din banane, cereale, batoane izotonice.