Visul fanilor. Reghecampf revine la FCSB? Misterul lămurit de Anamaria Prodan

După plecarea lui Laurențiu Reghecampf din Arabia, de la Al Wasl, fanii FCSB sperau într-o întoarcere de marcă a antrenorului care a obținut ultimele mari performante europene cu echipa patronată de Gigi Becali.

Însă soția să, impresarul Anamaria Prodan a animat visurile fanilor declarând că Laurențiu Reghecampf s-ar întoarce la FCSB.  Mai mult, a spus că împtreună cu soțul ei vor merge acolo unde sunt doriți și acolo unde pot face performanță. Este de presupus că un asemenea loc este și la echipa lui Gigi Becali.

„Pentru noi FCSB este ceva unic și va rămâne în sufletul lui mereu, doar că repet. El că și mine suntem niște profesioniști, mergem unde facem performanță, acolo unde suntem doriți și acolo unde ni se potrivește cumva. Pentru că noi venim că un pachet. Eu vreau să îi aduc cei mai buni jucători soțului meu și este firesc să se întâmple așa. Nu are de ce să se supere nimeni nici măcar antrenorii pe care eu îi manageriez.

Prima dată eu aduc jucători soțului meu, dacă îi dorește, acolo vor merge. Cum s-a întâmplat ani de zile la FCSB. În momentul de față echipa are antrenor. Toni a fost elevul soțului meu din ziua în care a pus ghetele în cui. Sunt fericită pentru el că a învățat meserie și în momentul asta nimeni nu poate să conteste ceva din ce face Toni. Îi urez multă bafta”, a declarat impresarul român la Prosport.

Performanțele lui Reghecampf

În perioada 2013-2014, Laurențiu Reghecampf a cucerit 2 titluri de campioană a României cu FCSB și o Supercupa.

Actualul antrenor al FCSB este Toni Petrea, care i-a fost secund lui Reghecampf în ultimii 10 ani. El este secondat de fostul jucător al roș-albaștilor Mihai Pintilii, de preparatorul fizic, neamțul Thomas Neubert.

Antrenorul român a plecat de la Al Wasl, formație la care antrena din ianuarie 2019 da doar două zile după ce, pe 16 octombrie, Al Wasl a pierdut 1-4 cu Bani Yas, echipa pregătită de Daniel Isăilă, în prima etapă din Emiratele Arabe Unite.

De-a lungul carierei, Reghecampf a mai antrenat la Gloria, U Craiova, FC Snagov, Chiajna, FCSB (în două mandate), Al Hilal, Litex și Al Wahda.