Virus nou găsit la lilieci în Thailanda cu 91,5% similaritate cu Covid-19

Virus nou găsit la lilieci în Thailanda cu 91,5% similaritate cu Covid-19

O nouă descoperire.

Virus nou găsit la lilieci. Oamenii de știință au descoperit un nou virus similar cu cel care provoacă Covid-19 în sângele liliecilor din Thailanda. Cercetătorii de la Școala de Medicină Duke-NUS din Singapore și Universitatea Chulalongkorn din Bangkok au prelevat probe noi. De la liliecii aflați într-un sanctuar de animale sălbatice din estul Thailandei. Astfel au descoperit noul virusul numit RacCS203 care are 91,5% din codul său genetic similar cu SARS-CoV-2 - coronavirusul care a declanșat pandemia globală.

Viruși similari au fost găsiți anterior doar în China și Japonia, dar prezența acestei tulpini în Thailanda sugerează că există mult mai multe decât se credea și sunt răspândite pe o rază de peste 1.000 de kilometri în Asia de Sud-Est.

Omul de știință, dr. Supaporn Wacharapluesadee, a declarat: „Aceasta este o descoperire importantă în căutarea originii SARS-CoV-2, care a fost posibilă prin aplicarea rapidă a tehnologiei de ultimă generație printr-o colaborare internațională transparentă”. Anchetatorii organizației care cercetează originile pandemiei au spus că liliecii rămân o sursă probabilă și că transmiterea virusului prin alimente congelate este o posibilitate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Peter Ben Embarek a condus echipa de experți independenți în vizita sa de aproape o lună în orașul chinez Wuhan. Acolo se crede că focarul a apărut pentru prima dată pe o piață de fructe de mare la sfârșitul anului 2019. Embarek a declarat că munca echipei a dus la descoperirea unor noi informații, dar care nu schimbă radical ceea ce se știa.

Virus nou găsit la lilieci

Embarek a spus: „Descoperirile noastre inițiale sugerează că introducerea printr-o specie gazdă intermediară este calea cea mai probabilă. Este o pistă care va necesita mai multe studii și cercetări mai specifice. Posibila cale de la orice specie originală de animale până la piața Huanan ar fi putut fi foarte lungă și complicată, care implică și mișcări peste granițe.”

Dr. Embarek a spus că lucrarea de identificare a originilor coronavirusului indică un rezervor natural în lilieci, este puțin probabil să fi fost în Wuhan: „Încercând să înțelegem ce s-a întâmplat din decembrie 2019, am început o căutare foarte detaliată și profundă pentru alte cazuri care ar fi putut fi ratate, cazuri produse mai devreme de 2019. Concluzia a fost că nu am găsit dovezi ale unor focare mari care ar putea fi legate de cazuri de Covid-19 înainte de decembrie 2019 în Wuhan sau în altă parte”.

Dr. Embarek a declarat că posibilitatea unui virusului scurs dintr-un laborator - care a făcut obiectul teoriilor conspirației - este extrem de puțin probabilă și nu necesită investigații suplimentare.

Liang Wannian, șeful grupului de experți din China, a declarat că există dovezi ale infecțiilor cu coronavirus care ar fi putut preceda primul caz detectat cu „câteva săptămâni”.