Viorica Dăncilă ar fi dorită să informeze liderii europeni despre realizările Guvernului şi să vadă unitate: Preşedintele Iohannis nu a dorit acest lucru

Viorica Dăncilă ar fi dorită să informeze liderii europeni despre realizările Guvernului şi să vadă unitate: Preşedintele Iohannis nu a dorit acest lucru

Viorica Dăncilă, aflată în vizită la Cluj-Napoca, a declarat că şi-ar fi dorit ca liderii Uniunii Europene să vadă o Românie unită cu un preşedinte şi un premier care să vorbească despre creionarea viitorului UE şi despre realizările Guvernului, având în vedere că premierul este cel care deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

Viorica Dăncilă:   "Am considerat că este foarte important ca liderii europeni să vadă unitate, să audă lucruri pozitive despre România şi, având în vedere că premierul este cel care deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, să vorbesc despre realizările noastre, pentru că avem realizări foarte, foarte bune, 90 de dosare legislative, în timp ce Bulgaria a avut 43 de dosare în şase luni, Austria - 53 de dosare în şase luni. Noi, într-o perioadă mult mai scurtă, de la mijlocul lui ianuarie până în aprilie, am reuşit să închidem dosare grele şi 90 de dosare legislative, titrează Agerpres.

"Am considerat că ne putem completa reciproc, premierul să vorbească despre realizările Preşedinţiei, să venim şi noi cu lucruri pozitive şi să arătăm munca noastră, pentru că e în fond o muncă a României şi tuturor românilor, şi preşedintele României să discute despre creionarea viitorului UE, pornind tocmai de la aceste lucruri. Mai ales că pe 1 mai am fost prezentă la reuniunea omologilor mei din Europa Centrală şi de Est de la Varşovia şi am avut declaraţia de la Varşovia, în care creionam tocmai viitorul UE", a declarat premierul României.

"României nu a dorit acest lucru, eu cred că nu trebuie să mai discut despre acest subiect. Sper, totuşi, ca liderii europeni să meargă cu o impresie bună despre România", a concluzionat Viorica  Dăncilă.

Ne puteți urmări și pe Google News