„În cea mai mare parte mi-au fost confirmate aşteptările. Sunt, însă, şi destule situaţii din altă categorie. Sper să reuşesc să scot odată şi odată din amorţire Inspecţia Muncii să iasă pe teren şi să facă aceste verificări. Sunt şi companii care au intrat în panică şi urmează să fie verificată situaţia celor care au avut fonduri europene şi, în acelaşi timp, au încasat şomaj tehnic”, a spus ministrul Muncii.

 

,,Folosesc foarte mult şi semnalele de la oameni care îmi scriu, fără exagerare, câteva sute de mesaje pe zi, despre anumite probleme inclusiv pe această speţă. Săptămânal, am o situaţie, dar repet în cea mai mare parte aşteptările mi-au fost confirmate. Dacă ne uităm la ce aveam de ales, între un sistem ultra complex de verificare, am preferat să folosesc o cale de muncă. În cea mai mare parte sunt oameni corecţi, dar mai avem şi probleme”, a mai spus Violeta Alexandru.

Conform datelor centralizate de Inspecţia Muncii şi publicate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale,  la nivel naţional se înregistrau 403.459 de contracte de muncă ca fiind încetate.

Dintre cele 403.459 contracte de muncă înregistrate ca încetate, un număr de 71.603 sunt din categoria Comerţ cu amănuntul şi repararea autovehiculelor şi motocicletelor, 71.300 din Industria prelucrătoare şi 59.583 din Construcţii.

De asemenea, numărul contractelor de muncă suspendate înregistrate, vineri, în evidenţele Inspecţiei Muncii, era de 586.462.