Scene halucinante în capitala Italiei. Acuzațiile curg din plin, iar cetățenii se revoltă. Bogați sau săraci, italienii își pun întrebarea ce se va alege de ei și care le este soarta. Situația este mult mai gravă decât pare. „Aceștia nu sunt protestatari, sunt criminali!”, s-a exprimat ministrul de externe Luigi Di Maio, cu privire la cetățenii care au ieșit în stradă în weekend pentru a susține manifestații împotriva certificatului verde COVID-19.
Premierul Italiei, Mario Draghi, a extins măsură care obligă întregul personal medical și din învățământ să prezinte un certificat verde COVID-19 la toate categoriile de angajați. Decizia intră în vigoare de pe data de 15 octombrie. Angajații care refuză să se conformeze regulilor riscă suspendarea salariului.
Lupte la sânge pe străzile Romei. 50 de polițiști au fost răniți
Peste 10.000 de oameni au protestat în weekend pe străzile din capitala Italiei, revoltați de măsura anunțată de șeful Guvernului de la Roma. Inițial, manifestațiile a fost pașnice, însă din grupurile de protestatari s-au detașat câteva grupări despre care presa italiană scrie că presupun personaje „extremiste”.
Acestea au apelat la violențe fără precedent, încercând să invadeze sediul Guvernului, Palazzo Chigi. Manifestanții amintiți au devastat sediul CGIL, principala confederație sindicală din Italia. Un număr de 50 de agenți de poliție au fost răniți. Autoritățile au intrat imediat în alertă și au identificat sute de cetățeni care au participat la marșul autorizat de altfel, pentru a aresta vinovații de distrugeri și opunere de rezistență. 12 persoane au fost plasate în arest.
„Sunt criminali”/„O jignire a Constituției”
„Ce s-a petrecut ieri este o lovitură la adresa democrației, o jignire a Constituției, un act de violență la adresa muncitorilor și a drepturilor acestora. Aș vrea să fie clar că, dacă cineva s-a gândit să ne intimideze, să ne înspăimânte, să ne facă să tăcem, trebuie să știe că CGIL, mișcarea muncitorească este cea care a învins fascismul în această țară, a recâștigat democrația: nu ne intimidează. Nu ne sperie. Toate aceste formațiuni care se trag din fascism trebuie să fie dizolvate și acesta este momentul să o spunem clar”, a declarat duminică secretarul general al CGIL, Maurizio Landini.
„Aceștia nu sunt protestatari, sunt criminali. Gata cu această violență fără precedent, gata cu exploatarea vaccinurilor și certificatului verde: salvează vieți și evită noi lockdown-uri. Cu sănătatea cetățenilor nu este de glumit.” a scris pe Facebook ministrul de externe Luigi Di Maio.
Anchetă la Roma: Liderul fascist al Forza Nuova a fost arestat
Procuratura de la Roma a deschis în cauză două anchete, realizate în două „niveluri”. Primul se referă la șase persoane arestate, considerate „ promotori ai revoltei și instigatori ai raidului asupra sediului CGIL”. Printre acestea se numără și liderul partidului Forza Nuova, Roberto Fiore, care se autoidentifică drept fascist.
Un alt personaj important aflat în vizorul autorităților este locotenentul lui Roberto Fiore, Castellino, care s-a antrenat ca ultras și a luat parte la toate protestele anti-mască sanitară, anti-restricții și anti-vaccin din capitala Italiei. Bărbatul nu trebuia să se afle la manifestații însă, deoarece se afla sub supraveghere ca urmare a sfidării mai multor reglementări impuse pe fondul pandemiei de coronavirus.
Castellino a făcut închisoare în anul 2019, după ce a fost condamnat pentru atacul generat asupra a doi jurnaliști. În urmă cu șase ani de zile, același locotenent a fost arestat pentru droguri, însă instanța a decis ulterior că substanța găsită la nivelul scuterului său - cocaină - a fost utilizată în scop personal, fără ca bărbatul să fie implicat în trafic de această natură.
Moțiune parlamentară pentru excluderea grupurilor care susțin ideologii neofasciste
Printre cei arestați se numără și Biagio Passaro, liderul mișcării IoApro (n.r. Eudeschid), format din reprezentanți HORECA care susțin că sunt afectați de adoptarea măsurilor restrictive și, în mod special, de adoptarea certificatului verde COVID-19.
Pamela Testa nu face parte din partidul Forza Nuova, însă este organizatorul evenimentului și un important simpatizant al mișcării și al lui Castellino. Femeia a suferit și o leziune la cap în urma bătăilor de pe străzile din Roma.
Emanuele Fiano, parlamentar al Partidului Democrat de centru-stânga, a declarat că partidul său va prezenta luni o moţiune parlamentară pentru scoaterea în afara legii a grupurilor precum Forza Nuov, care susţin ideologii neofasciste, potrivit observatornews.ro.