E, dacă vreți, modelul stalinist, în care nomenclatura conducea cu mână de fier, indiferent de voința poporului, și în care disidenții erau fie eliminați fizic, fie închiși în spitale de psihiatrie și închisori. Strategia globaliștilor pare să fie eficientă în ce privește popoarele occidentale. Cu ajutorul presei mainstream, al industriei divertismentului, dar și al educației, de la grădiniță la universitate, occidentalii au fost învățați că naționalismul duce la orori inimaginabile, religia e „opiul maselor”, iar singurul mod de viață inteligent e să guști la maximum din toate plăcerile vieții – fie că e vorba de perversiuni sexuale sau droguri.



Din nefericire pentru globaliști, planul lor nu merge însă în ceea ce-i privește pe noii veniți. Imigranții musulmani nu sunt la fel de ușor de convertit la relativismul occidental. Gustă din toate plăcerile lumii, dar nu renunță nici la religia, nici la solidaritatea lor de grup. Mai mult, nu fac niciun secret din faptul că vor să le impună europenilor modul lor de viață, dacă e nevoie cu forța. Cum ponderea lor în Europa sporește de la an la an, ar fi cred util să încercăm să tragem învățăminte din ceea ce s-a întâmplat în Liban în ultimii 60-70 de ani.



Când Țara Cedrilor și-a câștigat independența, între diversele religii a fost încheiat un acord nescris, prin care președidintele republicii trebuia să fie creștin maronit, premierul musulman sunit, iar speakerul Camerei Deputaților musulman știit. Acest acord reflecta în mare parte și ponderea demografică a diferitelor religii. Această împărțire a puterii se păstrează și acum, dar realitățile demografice sunt cu totul altele.



Din motive evident politice, ultimul recensământ făcut în Liban datează dinaintea proclamării independenței, mai precis din 1932. Atunci, creștinii reprezentau nu mai puțin de 51 la sută din populație. În rândul comunităților creștine, maroniții erau cel mai puternic grup (aproximativ 29 la sută din total). În 2012, un studiu făcut de Statistics Lebanon, o firmă de cercetare din Beirut, arăta că musulmanii au devenit majoritari și reprezintă 54 la sută din populație (27 la sută suniți, 27 la sută șiiți). În vreme ce creștinii nu mai sunt decât 40 la sută din populație (21 la sută maroniți, 8 la sută ortodocși, 12 la sută alte confesiuni creștine).

Diferențele sunt și mai mari în CIA World Factbook, care susține că musulmanii reprezintă 59,7 la sută din populație, în vreme ce creștinii doar 39. Explicația pentru această schimbare este cât se poate de clară. Războiul arabo-israelian din Palestina a declanșat un val uriaș de refugiați, care a afectat puternic fragilul echilibru din Liban. Forțele de stânga și musulmanii au început să conteste puternic conducerea maroniților creștini. A urmat un sângeros război civil între 1975 și 1990, soldat cu o sută de mii de victime. Toate milițiile confesionale s-au dedat la masacre, iar creștinii au părăsit în masă țara. În momentul acesta, diaspora creștină maronită depășește cu mult 8,6 milioane de persoane.

Ca să vă faceți o idee despre proporțiile exodului o să vă spun doar atât- Libanul are în acest moment puțin peste 6 milioane de locuitori. Iar conflictele din Irak și Siria nu fac decât să mărească presiunea. În 2015, ministrul de externe de la acea vreme, creștinul maronit Gebran Bassil, le spunea membrilor diasporei libaneze – „Ceea ce se întâmplă acum în Liban este o încercare de a înlocui populația nativă cu sirieni și palestinieni. (…) În Irak se întâmplă de 20 de ani și 90 la sută dintre creștini au părăsit deja această țară.” Din fericire pentru ei, creștinii din Orientul Mijlociu și Africa de Nord au unde să fugă. Pentru europeni va fi însă mult mai greu.

 

 

 

Te-ar putea interesa și: