Viena devine mai scumpă. Capitala Austriei dublează taxa turistică, iar hotelierii sunt revoltați
- Maria Dima
- 10 iulie 2026, 09:32
Sursa foto: wien.info
Viena a decis să crească taxa turistică de la 3,2% la 5%, începând din luna iulie, urmând ca aceasta să ajungă la 8% din iulie 2027.
Decizia vine după ce Viena a înregistrat un număr record de turiști. Dacă în 2005 orașul contabiliza aproximativ 8,8 milioane de înnoptări, în 2025 acest număr a ajuns la peste 20,1 milioane, potrivit AFP.
Prin această majorare, Viena va avea una dintre cele mai ridicate taxe turistice din Europa, fiind depășită doar de Amsterdam, unde taxa ajunge la 12,5%.
Hotelierii și agențiile de turism critică decizia
Reprezentanții industriei ospitalității spun că noile taxe vor pune și mai multă presiune asupra unui sector deja afectat de costurile ridicate cu energia, salariile și alimentele.
Martin Stanits, purtătorul de cuvânt al Asociației Hotelierilor Austrieci (OHV), acuză autoritățile locale că încearcă să acopere deficitul bugetar pe seama turismului.
„Orașul trăiește peste posibilitățile sale de zeci de ani și acum își acoperă deficitele bugetare în detrimentul turismului”, a declarat acesta, avertizând că „a sacrifica vaca pe care vrei să o mulgi nu este chiar o idee bună”.
Critici similare vin și din partea agențiilor de turism, care atrag atenția că Austria aplică deja o taxă de 12 euro pentru biletele de avion.
Președintele asociației agențiilor de turism, Gregor Kadanka, susține că numărul tot mai mare de taxe afectează competitivitatea Austriei și oferă un avantaj destinațiilor vecine.
El a dat ca exemplu compania Ryanair, care preferă să își extindă operațiunile la Bratislava, în Slovacia, unde costurile sunt mai reduse.
De ce susține Primăria majorarea taxei

Sursa foto: Arhiva EVZ
Municipalitatea Vienei respinge criticile și afirmă că măsura este justificată de nivelul ridicat al serviciilor publice oferite orașului.
Potrivit autorităților, industria turismului beneficiază direct de infrastructura, transportul și serviciile municipale, iar o contribuție mai mare din partea vizitatorilor este firească.
„Sectorul folosește infrastructura de primă clasă a orașului mai mult ca niciodată și beneficiază de întreținerea și dezvoltarea acesteia. Prin urmare, este de înțeles că ar trebui să contribuie și el”, a declarat Isabella Rauter, reprezentantă a Oficiului de Turism din Viena.
Autoritățile susțin că veniturile suplimentare vor fi reinvestite în infrastructură și în menținerea standardelor care au transformat Viena într-una dintre cele mai apreciate destinații urbane din lume.
Viena riscă să devină mai scumpă decât rivalele din regiune
Deși orașul rămâne una dintre cele mai populare destinații culturale și de afaceri din Europa, specialiștii avertizează că majorarea taxei turistice ar putea accentua diferența de cost față de alte capitale din Europa Centrală.
În prezent, turiștii plătesc aproximativ doi euro pe noapte la Praga, iar în Budapesta taxa reprezintă 4% din costul cazării, niveluri considerabil mai reduse decât cele anunțate de Viena.