VIDEO. Momente teribile în Turul Franței. Căzătură colectivă înainte de linia de sosire

VIDEO. Momente teribile în Turul Franței. Căzătură colectivă înainte de linia de sosire

O mare căzătură colectivă s-a produs cu aproximativ 45 de km înainte de linia de sosire a primei etape a Turului ciclist al Franţei, sâmbătă, pe şoseaua Landerneau, informează AFP.

Un ciclist al echipei Jumbo, germanul Tony Martin, plasat în primele rânduri ale plutonului, a lovit pancarta unei spectatoare aflată pe şosea. El a antrenat în cădere numeroşi rutieri, generându-se o imensă confuzie, cu ciclişti la pământ şi alţii depanaţi.

Germanul Jasha Sutterlin (DSM) a fost constrâns să abandoneze din cauza accidentului, survenit la km 152 al etapei lungi de 197,8 km.

Prima parte a plutonului a decis apoi să aştepte ca grosul grupului să se reformeze, cu cicliştii prinşi în căzătură.

Ne puteți urmări și pe Google News

Campionul Italiei, Sonny Colbrelli, şi campionul Belgiei, Wout van Aert, au fost printre rutierii întârziaţi.