Dunărea Brăila s-a calificat în grupele EHF European League, după două victorii cu Viborg.
HC Dunărea Brăila a reuşit o calificare spectaculoasă în grupele competiţiei de handbal feminin EHF European League, după ce a câştigat ambele meciuri cu echipa daneză Viborg HK, la Brăila, în turul al treilea preliminar.
După 26-24 sâmbătă, Dunărea s-a impus şi mai clar în meciul de duminică, în care Viborg era considerată echipa gazdă, cu 32-28 (15-13).
CITEȘTE ȘI Tensiune maximă pe terenul de fotbal. Cum s-a terminat meciul Real Madrid-Villareal
CITEȘTE ȘI Bayern – Bremen 1-1. Oaspeţii au deschis scorul. Neuer a spălat ruşinea şi a egalat
Viborg a început foarte bine meciul al doilea şi a condus cu 4-0, dar echipa pregătită de croatul Neven Hrupec a recuperat pas cu pas şi a egalat în min. 13, 6-6. Dunărea a avut o perioadă remarcabilă, marcând cinci goluri consecutive, de la 5-6 la 10-6 (20). Echipa brăileană a condus la o diferenţă de cinci goluri, 13-8, dar la pauză ecartul a fost de doar trei, 17-14.
Pe final, Dunărea şi-a mărit avansul la şase lungimi
Viborg nu a izbutit să se apropie la mai puţin de trei goluri pe tabelă, dar pe final Dunărea şi-a mărit avansul la şase lungimi, 31-25 şi 32-26, câştigând în cele din urmă cu 32-28.
CITEȘTE ȘI Dinamo, furată la scor?! Directorul echipei a luat foc: „Suntem furați. Vrem dreptate”
Pentru brăilence au marcat Nicoleta Safta 7 goluri, Bianca Tiron 6, Aneta Udriştioiu 8, Mădălina Zamfirescu 3, Elena Dache 3, Tamires Morena Lima de Araujo 2, Jovana Sazdovska 2, Maria Kanaval 1.
Golurile echipei antrenate de Jakob Vestergaard au fost înscrise de Carin Stroemberg 8, Kristina Joergensen 6, Maria Fisker Stokholm 3, Line Haugsted 2, Moa Hoegdahl 2, Majbritt Toft Hansen 2, Laura Damgaard Lund 2, Thilde Harregaard Frandsen 2, Sanne Beck Hansen 1.
Meciul a fost arbitrat de muntenegrenii Bogdan Kaludjerovic şi Ivan Vujacic, delegat EHF fiind Nicolae Vizitiu (Rep. Moldova).