Tottenham s-a impus la limită în fața germanilor de la Eintracht Frankfurt, scor 3-2, în runda a patra din grupele UEFA Champions League. Englezii conduc Grupa D cu un total de șapte puncte, la un punct diferență de ocupantele locurilor doi și trei. Pe de altă parte, Eintracht Frankfurt este ultima în grupă, cu doar patru puncte.
Tottenham Hotspur s-a impus la limită în fața germanilor de la Frankfurt, însă victoria a fost suficientă pentru a se instala la conducerea grupei D a UEFA Champions League. Englezii au acumulat șapte puncte după victoria cu 3 – 2 în fața celor de la Eintracht. Ei sunt la un punct distanță față de echipele care ocupă locurile doi și trei, respectiv, Olympique Marseille și Sporting Lisabona.
Scorul, în meciul de fotbal disputat de Tottenham cu cei de la Eintracht Frankfurt, a fost deschis în primul sfert de oră. În minutul 14, germanii au marcat, prin Kamada, după o eroare în defensiva britanicilor. Lloris a respins un balon până la picioarele lui Rode, acesta i-a pasat lui Kamada care a finalizat scurt.
Câteva minute mai târziu, Tottenham Hotspur a restabilit egalitatea pe tabela de scor, după reușita lui Heung-Min Son. Fotbalistul asiatic a preluat o pasă de la Harry Kane și l-a învins pe portarul german Trapp.
Al treilea gol al partidei a fost înscris în minutul 26, printr-o lovitură de la 11 metri. Arbitrul de centru a acordat 11 metri pentru Tottenham după ce Harry Kane a fost faultat în careu. Tot el a fost cel care a executat penalty-ul și l-a învins pentru a doua oară, pe Trapp.
Scorul a fost ridicat din nou, zece minute mai târziu de Son, care a marcat după ce a șutat din prima la poarta lui Trapp și a înscris.
Frankfurt a rămas în zece jucători din minutul 60
În repriza secundă, Frankfurt a rămas în zece jucători, Tuta fiind scos din teren, în minutul 60, pentru cumul de cartonașe galbene. Chiar și așa, în zece oameni, Alidou a redus din diferență în minutul 87. Jucătorul lui Eintracht s-a înălțat foarte bine la centrarea lui Gotze și a trimis direct în plasa porții britanice.
Pe final de meci, Smolcic l-a faultat în careu pe Gil, iar centralul a dictat o nouă lovitură de la 11 metri pentru Tottenham. Harry Kane a mers la punctul cu var dar, de această dată, a șutat peste poartă.
Astfel, meciul dintre Tottenham Hotspur și Eintracht Frankfurt s-a încheiat cu scorul de 3 – 2, fapt ce le permite englezilor să domine grupa D.