Victor Atanasie Stănculescu, personaj important al evenimentelor din decembrie 1989, și în timpul și după evenimente, a lăsat în mentalul colectiv imaginea omului care pică întotdeauna în picioare. Ascensiunea în cariera militară s-a datorat, întotdeauna, strategiilor eficiente, dar și perspicacității cu care era înzestrat încă de tânăr.

Remarcat de Ceaușescu, Stănculescu este ales pentru misiuni de importanță maximă, având o evoluție fulminantă care l-a propulsat, într-un timp foarte scurt, în funcția de șef al Direcției de Înzestrare a Armatei. Comerțul cu armament l-a făcut pe Stănculescu să-și construiască legături puternice cu cercuri influente din diferite state. Ca unul care aducea peste 500 de milioane de dolari, din acest comerț, bugetului de stat, Stănculescu își atrage și aprecierea familiei Ceaușescu. 

În seara zilei de 21 decembrie 1989, într-un moment de disperare și pe fondul ezitărilor ministrului Vasile Milea privind planurile de reprimare a demonstranților, Nicolae Ceaușescu decide să îl cheme pe Victor Stănculescu de la Timișoara.

În dimineața zilei de 22 decembrie 1989, în acea stare de panică a liderului de la București, exista un singur nume pe care reușea să-l rostească, și acesta era Stănculescu, omul în care își pusese toate speranțele. “Unde e Stănculescu? De ce nu vine? Aduceți-l mai repede!”, striga Ceaușescu pe holurile Comitetului Central.  Când a aflat că Victor Stănculescu avea piciorul în ghips, liderul de la București a ordonat “Cu picioarele rupte să vină, și să vină în 5 minute, să nu se joace că-l aduc arestat!”.

Aici apare un detaliu interesant. Cu toate că a fost prezent în multe momente importante din timpul evenimentelor din decembrie 1989, Stănculescu a declarat că a decis să-și pună piciorul în ghips ca un motiv de acoperire, pentru a avea o justificare a neprezentării la o misiune pe care voia să o evite. Mai degrabă este posibil ca decizia de a-și pune piciorul în ghips să nu fi avut legătură cu neparticiparea la o posibilă misiune, ci cu intenția unei vizibilități mai reduse. Probabil, cel mai sigur pentru Stănculescu ar fi fost stabilirea într-un birou din Comitetul Central sau din Ministerul Apărării din care putea observa și dirija discret acțiunile ce aveau să fie întreprinse.

Imediat după ce Stănculescu ajunge la sediul Comitetului Central, Nicolae Ceaușescu îl învestește în funcția de Ministru al Apărării și îi cere ca Armata să nu depună armele. Numai că imediat după ce a primit acest ordin, Stănculescu a ordonat transmisioniștilor să comunice unităților din subordine exact contrariul acestui ordin, și anume să se retragă în cazărmi și să treacă de partea manifestanților.  

În timp ce Stănculescu ordona neimplicarea Armatei, Nicolae Ceaușescu decreta pe întreg teritoriul țării stare de necesitate, unitățile armatei fiind deja în stare de alarmă de luptă. Acesta este momentul zero al dezinformărilor pornite în cadrul Armatei, cât și cheia evenimentelor sângeroase din următoarele zile. 

La 10:40 toate unitățile deja transmiteau manifestanților că urmează să se retragă în cazarmă. O parte din plan fusese deja realizat. Armata nu mai putea reprezenta un sprijin pentru Nicolae Ceaușescu, iar în acest context de vulnerabilitate, Stănculescu îi putea propune liderului să părăsească clădirea Comitetului Central. Zis și făcut. Nicolae Ceaușescu părăsește clădirea Comitetului Central la 12:09, iar câteva ore mai târziu ajunge să fie prins și reținut de generalul Andrei Kemenici, în unitatea militară de la Târgoviște. 

În timpul în care Nicolae Ceaușescu urma să fie capturat de militarii aflați în subordinea generalului Kemenici, Stănculescu mai emite alte două ordine care stau la baza diversiunii și dezinformării din decembrie 1989. 

În seara zilei de 22 decembrie 1989, la orele 18:00, conform jurnalului de luptă al Brigăzii 29, prin șeful transmisiunilor a fost neutralizat sistemul de legături al miliției, securității și organelor de contrainformații. La aceeași oră, în jurnalul de luptă al regimentului 20 Tancuri București, a fost consemnată primirea misiunii de luptă pentru apărarea sediului CC și a Palatului Republicii, precum și nimicirea elementelor ostile din aceste sedii. 

Prin urmare, Stănculescu a retras armata în cazărmi pentru ca, numai la câteva ore mai târziu, să dispună unor unități și subunități militare diverse misiuni, fapt care a creat dezordine, confuzie și multe victime. Tot Stănculescu a fost cel care l-a convins pe Nicolae Ceaușescu să părăsească Comitetul Central pentru a putea facilita accesul liderilor revoluției și i-a predat puterea lui Ion Iliescu în timpul unei ședințe de la Ministerul Apărării, din 22 decembrie. Același Stănculescu este cel care a dispus reținerea președintelui țării timp de două zile, până când, completul de judecată, constituit ad-hoc, împreună cu parașutiștii de la Boteni au emis și executat sentința condamnării la moarte a soților Ceaușescu. “Ceaușescu a rămas cu imaginea lui Stănculescu pe care l-a chemat acolo, la Comitetul Central, fără să știe că schimbasem comanda armatei”, avea să declare Stănculescu ulterior.