Victor Ponta, despre deciziile lui Nicolae Ciucă și scandalul Blue Air: „Dacă vreți îmi dau demisia, dar nu cred că vă mai ajută”
- Emma Cristescu
- 8 septembrie 2022, 06:34
Victor Ponta a declarat că nu Nicolae Ciucă s-a pus președinte al PNL și prim-ministru al țării. Politicianul a precizat că nu a avut timp să spună dacă premierul își face treaba sau nu, dar că trebuie schimbate multe lucruri în România.
Victor Ponta și-a spus părerea despre munca depusă de Nicolae Ciucă, dar și despre măsurile pe care le-a ales pentru a combate criza de energie. Cu toate astea, politicianul a subliniat că premierul va face altceva, dacă asta va fi rugat.
„Eu am înțeles și voiam să spun apropo de prezentarea ta de la început că ai fost un pic nedrept cu domnia sa. Domnul Ciucă este un militar disciplinat, ordonat, se pricepe la Armată, eu l-am propus șeful Statului Major”. „Nu s-a pus singur, ci ordinul – ordin, „de astăzi ești șef la PNL”, ăia de la PNL au zis, „am înțeles să trăiți!”, „de astăzi ești prim-ministru” – l-a primit de la altcineva. Eu cred că ne supărăm degeaba pe domnul Ciucă, face ce poate, dar tu dacă 40 de ani erai în Armată, te pricepeai la megawați și la bugete? Ăștia-s oamenii… faptul că a fost trimis într-o misiune imposibilă, cum să vă spun, nu e vina lui, el execută ordinul. Dacă i se va da ordin să facă altceva, va face altceva”, a continuat fostul premier.
Ponta a mai precizat că democrația în România nu își are locul în perioada în care Ucraina suferă.
„Faptul că noi am ajuns în România ca cineva care n-a candidat… tu, țin minte, în 2012, ne-am luptat politic că USL spunea, domne`, dacă iese USL, îl punem pe Ponta, și tu ziceai, Ponta nu e bun, dar la domnul Ciucă n-a zis nimeni că va fi domnul Ciucă și n-a zis nimeni că nu e bun domnul Ciucă, adică n-am avut ocazia, apropo de democrație. Domne`, dar nu mai trebuie să mai avem democrație în Europa, ca să restabilim democrația în Ucraina, trebuie să suferim ca să bată Ucraina. La un moment dat, chestia asta e frustrantă, trebuie să recunoaștem”, a mai spus Victor Ponta.
Victor Ponta despre scandalul Blue Air
Victor Ponta și-a mai spus părerea și despre haosul provocat de Blue Air. Acesta a declarat că statul nu a făcut nimic, chiar dacă știa de problemele companiei de luni întregi.
„Problema este că se știa de chestia asta de luni de zile și ne-am trezit într-o zi, „băi, ce facem, trimitem TAROM după ei”, stai că nu e vorba de Afganistan, unde avem 100 de oameni, e vorba de mii de oameni din diaspora, diaspora aia care a luptat să scape de „puie monta”, să vină dreapta să rezolve lucrurile, și acum merge pe jos diaspora”, a continuat el.
Întrebat dacă încă îl „mai doare” acel episod, Victor Ponta a adăugat: „Nu, râd de ei, recunosc. Eu zbor foarte des cu Blue Air, cu Wizz, și vine lumea la mine și zice, „domnule Ponta, ce se întâmplă?”, și eu zic, „ce se întâmplă, eu dacă vreți îmi dau demisia, dar nu cred că vă mai ajută”, a spus Ponta la B1.