Victor Ciutacu, suspicios cu privire la retragerea lui Glinţă: „A fost prins dopat și se lasă el înainte să-i vină rușinea”

Victor Ciutacu, suspicios cu privire la retragerea lui Glinţă: „A fost prins dopat și se lasă el înainte să-i vină rușinea”sursa foto. TVR

Robert Glință a anunțat că se retrage din înotul profesionist. Unul dintre cei mai cunoscuți înotători români a decis să renunțe la sportul de performanță la vârsta de 25 de ani.

Robert Glință a spus că a avut mai multe motive care au condus la această decizie. Cea mai importantă realizare din cariera înotătorului român a fost medalia de aur pe care a câștigat-o la Campionatele Europene de la Budapesta, 2021, la proba de 100 m spate.

Victor Ciutacu a criticat retragerea timpurie a lui Robert Glinţă pe Facebook, unde a publicat un mesaj lung.

„Un sportiv de 25 ani, înotător, multiplu medaliat în competiții de anvergură internațională, al doilea ca valoare din România, anunță brusc că se retrage. Printr-un mesaj în engleză, ca Halep la necaz, cu explicația simplă că trebuie să se ocupe și de sănătate. Atât și nimic mai mult, iar presa noastră, cu precădere aia de specialitate, ia act, traduce în română mesajul, ridică o sprânceană a mirare de serviciu și trece mai departe. Nici un de ce scormonitor. Băi, suntem sănătoși la cap? Glință are 25 de ani, nu 45!

„La vârsta lui, Thorpe și Phelps se băteau cu sutimile de secundă”

La vârsta lui, Thorpe și Phelps se băteau cu sutimile de secundă, luau medalii cu sacul și băteau în serie recorduri mondiale. Al nostru zice că gata și noi nici măcar nu ne întrebăm convingător care-i motivul. Are – Doamne ferește! – vreo boală incurabilă, vreun beteșug greu tratabil care-l împiedică să mai facă performanță? Cu excepția unei glezne cât genunchiul, pozată și postată de maică-sa pe Facebook acum vreo lună și ceva, afecțiune curentă în sportul de performanță, nimic. E depresiv și vrea să iasă din bula bazinelor?

Habar n-avem, dar nici nu întrebăm. A fost prins dopat și se lasă el înainte să-i vină rușinea ca marii campioane a tenisului? Nimeni nu suflă un cuvințel. I-a dăunat mazărea la pungă din reclamele tv? Nici asta nu știm, însă nu ne străduim să aflăm. Până și partenerul lui de spoturi publicitare și de antrenament, Delfinul de Aur Popovici, altfel activ rău în rețelele sociale, tace ca un pește. În afară de mine, se mai miră cineva?”, se arată în mesajul scris de Victor Ciutacu pe Facebook.

Și Camelia Potec, fosta mare înotătoare, a comentat decizia lui Robert Glință, însă aceasta a apreciat curajul tânărului de a face acest pas, fiind de părere că a dat dovadă de multă maturitate.

„Probabil că l-a afectat mult perioada de recuperare și reîntoarcerea în bazin, și l-au făcut să se gândească mai bine dacă mai poate sau nu să continue la acest nivel. Nu este o decizie deloc ușoară, cred că dă dovadă de foarte multă maturitate pentru că se retrage cu doar un an înainte de JO de la Paris, dar acum este decizia proprie”, a spus Potec.