Evz TV. Dosare de presă. Victor Ciutacu: „Eram noul CTP, micul scelerat care-l urmează pe marele scelerat”

Evz TV. Dosare de presă. Victor Ciutacu: „Eram noul CTP, micul scelerat care-l urmează pe marele scelerat”

Invitat la emisiunea „Dosarele de presă”, pe evz.ro, jurnalistul Victor Ciutacu a povestit despre mentorii săi din presă, despre succese și dezamăgiri

Victor Ciutacu i-a mărturisit lui Mirel Curea în emisiunea „Dosare de presă”, pe evz.ro, că mentorii săi, cei de la care a învățat meserie, au fost „în primul rând Valentin Păunescu, în `95, când m-am dus la Valentin și lucra la externe, la Curierul național. Și eu terminam facultatea, eram anul 5, mai aveam proiectul de diplomă. Și m-am dus la el și i-am zis că știu sport. Și Valentin se uită la mine și zice <politic sau economic>”.

Ulterior, Ralu Filip a fost unul dintre oamenii extrem de importanți pentru mine. Eu am devenit, la 27 de ani, cel mai tânăr șef de secție la politică. Eram ultimul angajat și am ajuns șeful unor oameni care aveau mulți ani de presă. Eu am învățat foarte multe de la Ralu și am avut o relație foarte bună cu el. Și, ironia sorții, după aia ajunsese el președinte la CNA, eu aveam emisiune. Dar Ralu era infinit mai echilibrat decât demenții ăștia și Ralu avea și editorial la Jurnalul Național”, a mai spus Ciutacu.

„Eram un soi de urmașul lui CTP, la Adevărul, eram copilul lui favorit”

Victor Ciutacu a vorbit și despre admirația pe care a avut-o pe Cristian Tudor Popescu, admirație din care nu a mai rămas nimic.

Ne puteți urmări și pe Google News

Și CTP a fost decisiv pentru mine. Eu l-am admirat foarte mult pe Cristi. Eu eram un soi de urmașul lui CTP, la Adevărul. Eram copilul favorit, eram copilul de suflet, eram noul CTP, micul scelerat talentat, care-l urmează pe marele scelerat”, a povestit Victor Ciutacu.