Istoria rămâne însă, până la capăt, ironică şi paradoxală: una dintre figurile legendare ale Văii Jiului din anul de graţie 1977 a fost martorul direct al experimentului teribil care a înecat în sânge Bucureştiul în iunie 1990. Constantin Dobre vorbeşte astăzi, în premieră, despre “amintirile greţoase” ale primei mineriade, despre cuplul Iliescu-Măgureanu, dar mai ales despre cum au fost tăiate inocentele “flori” Vestice de către “secera” Estică. EVZ: Domnule Dobre, vă pun din start această întrebare, deşi probabil ea ar fi trebuit să fie ultima. În 1977, minerul era un erou - îndrăznise să conteste ordinea socialistă şi să-şi ceară drepturile. În 1990, "omul negru" a schimbat târnăcopul pe bâtă şi a venit pe aripile "democraţiei originale" să facă ordine la Bucureşti. Scenariul avea să se mai repete de câteva ori în deceniul care a urmat mineriadei din 13-15 iunie. Când a fost, până la urmă, minerul egal cu el însuşi? Constantin Dobre: Indiscutabil, minerul din Valea Jiului a fost egal cu el însuşi, şi chiar mai mult decât atât, doar în timpul revoltelor minereşti din luna fierbinte a lui august 1977, atunci când regimul comunist din România se afla pe “creasta valului”, iar conducătoriii săi făceau “valuri” în lumea vestică prin trâmbiţarea necontenită a "indepedenţei" faţă de Moscova. Cu alte cuvinte, minerul revoltat al Văii Jiului din august 1977 şi-a manifestat sfidarea, îndrăzneala, curajul, simţul dreptăţii şi revolta împotriva guvernanţilor comunişti, într-un context istoric în care nici cei mai iluştri clarvăzători sau futurologi n-au îndrăznit să prevadă zdruncinarea sau colapsul comunismului. Minerul din 1977 era perfect conştient de urmările şi consecinţele actului său de bravură pentru că nici nu i-a trecut prin cap ca cineva din interiorul ţării sau din afara ei să-i vină în ajutor. Să fim drepţi şi cinstiţi: în afară de câteva luări de poziţii personale din interiorul ţării şi, pe plan extern, la Europa Liberă şi Amnesty International, nimeni nu a sărit în ajutorul minerului brav şi sacrificat al Văii Jiului. Vorbind despre sacrificii şi suferinţe, trebuie să precizez că nu toţi minerii revoltaţi au avut de suferit. Poate că cititorilor li se va părea bizar, dar din datele precise pe care le deţin acum, documente din dosarele întocmite de fosta Securitate pe numele meu, pot spune cu certitudine, dar şi cu durere, că am fost cam singurul expulzat din Valea Jiului, din ordinul personal al şefului Securităţii de atunci, Nicolae Pleşiţă. Sigur, mi s-ar putea reproşa că şi alţii au fost expulzaţi din Valea Jiului şi, chiar mai mult, că unii mineri au făcut puşcărie. Răspund cu seninătate şi blindat cu probe: cu excepţia unui colaborator al meu – care, la rândul lui, m-a trădat şi a devenit colaboratorul Securităţii; nu-i dau numele pentru că este decedat, Dumnezeu să-l ierte – nici unul nu s-a remarcat în mod deosebit în timpul revoltelor minereşti din 1977, iar pedepsele primite au fost rezultatul unor acţiuni personale care nu au avut de-a face cu pregătirea, organizarea şi conducerea revoltelor minereşti. Că după decembrie 1989 au fost aduşi la rampă şi făcuţi “eroi” tocmai cei care, chipurile, făcuseră puşcărie pentru greva din '77 este altă poveste pe care nu este cazul s-o dezvolt aici. Fac doar precizarea că nici până acum acei “eroi” nu şi-au făcut publice dosarele de Securitate. Constantin Dobre, varianta 2009 "Mega-Tartorii Sforari au fost ultra-confidenţii Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu" În puţinele intervenţii publice pe care le-aţi avut după Revoluţie, aţi susţinut că nimic din acel iunie 1990 nu este întâmplător. Cu alte cuvinte, totul ar fi fost planificat cu minuţiozitate. Cine sunt sforarii, domnule Dobre? Dar, mai ales, unde mai sunt de găsit sforile? Suflarea românească nu m-a văzut niciodată pe “sticlă”: nu ştie cum arăt, vorbesc şi gândesc. A avut mare grijă Virgil Măgureanu de asta. Apropo de “dom’ profesor”: i-am trimis mai multe mesaje pentru o dezbatere faţă în faţă pe tema comploturilor anti-Ceauşescu şi a trădărilor de ţară, dar de fiecare dată m-a tratat cu o tăcere asurzitoare. Ce să-i faci? Laş, trădător şi fariseu încă de pe vremea când ne-am cunoscut prima dată şi m-a rugat în genunchi şi cu mâinile încrucişate să-l ajut să înşele vigilenţa Securităţii pentru că, deşi era omul lor, era suspectat că joacă pe mai multe fronturi. Revin la întrebare. Mega-Tartorii Sforari au fost doi, ultra-confidenţii Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu. În ceea ce priveşte sforile, ele se găsesc, mai greu dar nu imposibil, în arhiva SRI – în special dosarul "operaţiunea Dâmboviţa" –, în registrele cu oaspeţi ale fostului Hotel Majestic – unde la acea vreme mustea de agenţi ruşi, văzuţi şi auziţi de mine, acţionând atât în Piaţa Universităţii, cât şi în barul sau pe culoarele hotelului – şi în arhivele cu n lăcate de la Moscova, că doar nu putem fi atât de naivi încât să credem că agenţii ruşi şi cozile lor de topor nu au avut grijă să-şi ascundă bine trecutul trădător şi criminal. De-aia mimează ei şi acum liniştea şi siguranţa. În cazul lui Ion Iliescu s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Miron Cozma a fâcut câţiva ani de puşcărie, niciunul însă în contul evenimentelor din iunie 1990. Ştim sigur că există victime, printre ele poate chiar minerii manipulaţi grosolan. Există totuşi şi vinovaţi? Avem dispunerea neînceperii urmăririi penale în cazul Ion Iliescu? Avem! Ştim sigur că există victime? Ştim! Ştim că şi astăzi victimile îşi cer dreptatea? Ştim! Cunoaştem numele asasinilor morali şi faptici? Cunoaştem! Suntem în Comunitatea Europeană? Suntem! Puterea de a decide şi dispune procedurile judiciare împotriva vinovaţilor stă în voinţa politică. Şi dacă nu există voinţă politică, aceasta poate fi stimulată şi determinată să acţioneze împotriva criminalilor printr-o campanie de presă unită, concertată şi stăruitoare atât pe plan intern, dar şi extern. După părerea mea, orice prioritate păleşte în comparaţie cu nevoia urgentă de reconciliere cu trecutul criminal şi tenebros al României recente. România trebuie să-şi asigure cetăţenii şi lumea civilizată că la noi a venit vremea domniei legii. Altfel pace socială şi politică nu va exista. Citiţi şi: Victimele de la Petrila, sub semnul Mineriadei

Stirile zilei
doctorulzilei.ro
Mango, fructul miraculos cu proprietăți unice. De ce este...
Alte articole din categoria: Social
Alte articole din categorie

Anunț important! Toți românii care au lucrat între 1975 și 2001 sunt în câștig! Cât primesc în plus la pensie!

ACCIDENT DEOSEBIT de GRAV în Capitală. Bulevardul KISELEFF, BLOCAT
14,90Lei
14,90Lei
14,90Lei
14,90Lei
LASA UN COMENTARIU