Vicepreședintele Comisiei de Apărare solicită audierea ministrului de Interme și a șefilor Jandarmeriei
- Maria Stan
- 21 iunie 2018, 11:16
În urma evenimentelor de la protestele de miercuri seară din Bucureşi, vicepreşedintele Comisiei de apărare, deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, solicită audierea ministrului de Interne, Carmen Dan, şi a şefilor Jandarmeriei.
„Având în vedere disfuncţionalităţile înregistrate în intervenţia Jandarmeriei la protestele din Bucureşti, intervenţie care, din informaţii publice, a implicat utilizarea gazelor lacrimogene sau a spray-urilor cu piper, folosirea disproporţionată a forţei şi reţinerea unor jurnalişti străini, solicit ca următoarea şedinţă a Comisiei de apărare să fie suplimentată cu următoarele puncte: 1. Audierea doamnei ministru Carmen Dan pe tema intervenţiei Jandarmeriei; 2. Audierea şefilor Jandarmeriei direct implicaţi în intervenţie; 3. Cercetarea eventualelor presiuni politice asupra Jandarmeriei în vederea folosirii disproporţionate a forţei", a declarat Ovidiu Raeţchi, potrivit unui comunicat transmis, jo, EVZ.
Aproximativ 6.000 de persoane au manifestat, miercuri seara, în Piaţa Victoriei, împotriva coaliții de guvernare PSD-ALDE.
Spre finalul mitingului au avut loc incidente între jandarmi şi protestatari, după încercarea acestora din urmă de a ocupa carosabilul în zona Muzeului Antipa şi spre Bd. Aviatorilor.