Ușa s-a deschis și o doamnă plăcută vederii și-a făcut apariția. Aerul din jur s-a contaminat de miros călduț de flori de mai, presărate cu vagi tonuri de vanilie, semn că parfumul doamnei Stamate știa să se facă remarcat, întocmai ca purtătoarea lui.

-Dar unde este maestrul Tudor? Sper că nu am venit degeaba.

-Domnul avocat Tudor a fost reținut într-o cauză urgentă, dar este pe punctul de a încheia. M-a rugat să vă primesc eu.

-Înțeleg, știe că sunt sensibilă la cățeluși și te-a azvârlit la picioarele mele ca să îmi distragi atenția de la impolitețea lui de a lipsi la o întâlnire fixată cu mult timp înainte.

Tânărul avocat, jignit de apelativul cățeluș, s-a ridicat în picioare pentru a da greutate lucrurilor pe care urma să le rostească

-Stimată doamnă, după cum bine știți, sunt avocat, iar maestrul Tudor are toată încrederea în mine că vor gestiona cazul dumneavoastră așa cum trebuie, dând dovadă de profesionalism și dedicare.

Mutra serioasă pe care și-o luase spunând aceste platitudini, i-a stârnit râsul Nicoletei Stamate.

-Așa vă învață să vorbiți, mai nou ? dacă vrei să devii dulău, schimbă-ți textele astea, dragul meu.

Tânărul avocat nu se mai confruntase până atunci cu asemenea lipsă de politețe din partea unui client. Dar vorbele maestrului Tudor îi rămăseseră întipărite în minte foarte adânc, punându-i piedici gurii să vorbească: ,, Ai grijă cu madam Stamate că e o cotoroanță care te devorează. Dar stă pe mormane de bani, iar lucrul ăsta o transformă într-o zână.,,

Cu gândul la averea doamnei Nicoleta Stamate, Tiberiu a reușit să-și strunească furia.

-Vă rog, luați loc, maestrul este pe drum.

În cele din urmă, tensiunea s-a mai atenuat. Bogata doamnă s-a așezat într-un fotoliu care o îmbrățișa cu generozitate, oferindu-i un unghi perfect pentru a-l studia, în cele mai mici detalii, pe tânărul avocat care se fâstâcea sub privire invazive ale femeii.

-Doriți o cafea ?

-Niciodată seara. Când vei ajunge la vârsta mea, vei înțelege cât de prețios este somnul. În tinerețe î se spune somn de frumusețe, dar mai târziu devine unul de supraviețuire.

A urmat un lung moment de liniște, în care niciunul dintre ei nu-și dorea să întrețină conversația c debutase destul de prost. Doamna Stamate își contempla mâinile, nemulțumită de petele bătrâneții care se încăpățânau să apară în ciuda tratamentelor costisitoare pe care le tot făcea de 20 de ani încoace.

Până și gleznele ei, extrem de fine și de subțiri, păreau a fi complice cu restul corpului , care pierduse lupta cu gravitația. Totul părea să atârne, de parcă pielea i-ar fi rămas cu trei numere mai mare, agățându-se de oase ca niște rufe puse la uscat.

Desigur că Nicoleta Stamate exagera gândind astfel despre ea, dar, ca orice femeie frumoasă, avea nevoie de complimente și de asigurări că totul este în ordine. În realitate, nu-i dădeai mai mult de 50 de ani deși avea 65, iar pielea ei era destul de radiantă și fermă cât să nu te afecteze vizual.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE