Viața la Curte. Răzbunarea sângelui

Viața la Curte. Răzbunarea sângelui

Intr-o zi Mitică a sărutat-o. Stângaci, deși văzuse în filme cum se face și părea o treabă destul de ușoară. Dar nu era deloc așa. Noroc că aveau o vacanță în față și tot timpul din lume să învețe.

Curiozitatea le dădea mereu brânci, împingându-i spre marele act despre care niciunul dintre ei nu știa nimic.

S-a întâmplat târziu, la sfârșit de august, când școala bătea la ușă, iar despățrirea se contura dureros. Se cunoșteau de acum prea bine, iar într-o zi, când părinții Elenei lipseau de acasă, fata l-a anunțat că era pregătită.

Cu o seară înainte Mitică îi promisese că se vor căsători de îndată ce ea va termina liceul și vor locui la oraș.

S-a terminat repede, s-au despărțit rușinați, iar a doua zi Mitică s-a întors la părinți.

După nici două săptămâni, bunica băiatului pleca la cele sfinte, iar ultima dată când cei doi îndrăgostiți s-au văzut a fost pe marginea gropii, la cimitir.

Mitică plângea, iar Elena nu a îndrăznit să îl tulbure. Își dorea să-l întrebe cum se vor mai vedea dacă bunica nu mai era, ar fi vrut atâtea lucruri de la el. Băiatul era absent și părea că odată cu moartea bătrânei, murise și dragostea lui pentru Elena.

Trecuseră două luni de când virginitatea ei prinsese aripi, iar școala îi ocupa toate gândurile și preocupările.

Orele de matematică îi dădeau bătăi de cap, iar într-o zi, de emoție, a vomitat în fața clasei, lăsându-și colegii muți de uimire.

Treaba cu voma a continuat și în zilele următoare, până când părinții au început să se îngrijoreze. Daca fata era bolnavă? Așa că maică-sa a luat-o de mână și a dus-o la doctor.

-A slăbit ca o scoabă, se plângea femeia. Să nu aibă viermi la stomac.

-O să vedem. Când ai avut ultima menstruație, fetițo?

-Nu mai știu, prin vară.

-Ce răspuns e ăsta? S-a enervat doctorul. Luna trecută, luna asta, ai avut ?

-Nu cred.

-Atunci avem o problemă. Ți-ai început viața sexuală?

-Ce întrebare mai e și asta ? a sărit ca arsă mama Elenei. E doar un copil.

-Doamnă nu prea mai ești copil, când ți-a venit menstruația.

Elena tremura toată și se pregătea de un leșin :

-Spune-i domnului doctor că ești fată mare!

Nu putea să mintă și își dădea seama că ar fi fost inutil să o facă. De ce nu se gândise la asta până acum ? Îi venea să plângă de ciudă că fusese atât de proastă și cedase primului bărbat care îi sucise mințile cu vorbe frumoase.

Analizele au confirmat că era însărcinată, dar nu spus nimănui cine era tatăl.

Muți în fața acestui eveniment neașteptat, părinții nu știau ce hotărâre să ia. Elena trebuia să termine clasa a opta pentru a merge la liceu. Nu-și putea distruge viitorul pentru o prostie.

Și cum religia nu le permitea să întrerupă sarcina, au hotărât că Elena va naște copilul, iar ulterior va fi dat spre adopție.

Ne puteți urmări și pe Google News