Manuela nu era cel mai priceput șofer, în schimb, reușea de minune să atragă atenția oricui ar fi fost prin preajmă, ori de câte ori se afla la volan. Obișnuită cu luxul și viața bună, suferea cumplit din pricina ultimei despărțiri care venise la pachet cu pierderea minunatului Mercedes  pe care se obișnuise să-l conducă cu ochii închiși.

Ultimul iubit era genul de bărbat care când iese dintr-o relație, cheamă o dubă ca să încarce toate cadourile dăruite ca semn al dragostei încheiate, face socotelile la sânge și te trece pe caiet cu datorii pentru care nu-ți ajunge o viață să le plătești.

Manuela îi cunoștea prea bine deprinderile, în definitiv trăise acest scenariu de atâtea ori, dar ce nu face o fată în numele bunăstării și al dragostei interesate? Așa că, atunci când iubi i-a aruncat în față inventarul cu lucruri scumpe  pe care i le pusese la dispoziție în cele 4 luni de relație, femeia i-a răspuns că singurul obiect pe care îl poate returna este mașina.

-Ce-ai făcut cu toate ceasurile și bijuteriile ? urla iubi.

-Le-am vândut.

Relația lor s-a încheiat cu o palmă abruptă, care i-a azvârlit Manuelei cât colo minunatele fațete care-i îmbrăcau dinții frontali, componente esențiale ale zâmbetului ei până atunci irezistibil.

-Dacă mai dai vreodată în mine, chem poliția, l-a amenințat plină de lacrimi și sânge.

-Esți penibilă, cine ar crede ar crede o femeie ca tine? Să faci bine să părăsești apartamentul pentru că n-am de gând să-ți mai plătesc chiria.

Numai că Manuela, simțind că se apropie sfârșitul, avusese grija ca din banii puși de-o parte să-și achite în avans chiria care producea stricăciuni chiar și buzunarelor mai groase, insă munca ei cerea sacrificii. Nu-și permitea să locuiască în altă zonă decât aceea frecventată de oamenii bogați, la care nădăjduia să aibă acces cât mai curând.

Se orienta, cu precădere, către bărbații maturi, împliniți, cu neveste de care deja erau sătui, dispuși să plătească oricât pentru un strop de tinerețe dăruită contra cost de femeile ca Manuela.

Dar să ne întoarcem la episodul cu care a început povestea, acela în care ea exasperase un vecin cu manevrele  stângace, dar premeditate, de a-și parca Mini Cooper-ul.

Domnul care îi oferea indicații era Matei, chiar proprietarul blocului în care locuia eroina noastră, un individ plin de bani, dar modest și de o normalitate aproape dubioasă. Vă imaginați că omul își conducea singur mașina, o Tesla de toată frumusețea și avusese decența de a ajuta o tânără aflată în dificultate din pricina manevrelor nereușite de a parca.

Deși se apropia de vârsta de 50 de ani, cu greu i-ai fi dat 40, dar nu detaliul acesta stârnise interesul Manuelei. Puțin îi păsa ei înfățișarea bărbatului, s-ar fi cuplat și cu Quasimodo dacă relația i-ar fi adus grămezi de bani și viața fără griji pe care simțea că o merită.

Manuela era, totuși, o apariție care ți se lipea de cristalin, devastându-l mai ceva ca o cataractă, iar în seara aceea parcase pe un alt loc decât cel care i se cuvenea, deranjând liniștea domnului Matei. Prețioasa lui Tesla scăpase la o muchie de cuțit să nu fie serios avariată de manevrele acelei făpturi absolut grațioase care părea complet neajutorată la volan.

-Oprește, pentru numele lui Dumnezeu! Oprește !

Manuela l-a ascultat și când să coboare din mașină s-a prăvălit, cât era de minunată,  pe cimentul rece care a primit-o cu bucurie, julindu-i genunchii și fața. În cădere, lucrurile i-au zburat în toate direcțiile, dând momentului perspective dramatice. Femeia era superbă chiar și când se schimonosea de durere, scoțând un mâțâit de pisică alintată :

-Te-ai lovit ? știi că ai parcat pe locul soției mele, trebuia să te opresc. Îmi pare sincer rău.

-Cred că mi-am rupt piciorul.

-E numai vina mea, ar fi trebuit să fiu mai rezervat. Dă-mi voie să chem ambulanța, nu prea mă pricep la primul ajutor.

-Ajută-mă să ajung în casă, l-a rugat Manuela, prinzându-i mâinile care încercau să formeze numărul de urgență.

-Ești sigură ?

-Foarte sigură.

Domnul Matei i-a adunat obiectele personale care zburaseră din geantă, a ridicat-o prudent, cărând-o în brațe până la lift. Mirosea divin, a înger, dar și a ispită, iar căldura ei îi dădea un fior pe care nu-l mai simțise din tinerețe.

Manuela îl privea fix, oferindu-i indicații cu jumătate de gură, dar el nu auzea nimic, doar vedea cum se mișcă duios două buze pline pe care și-ar fi dorit să le atingă și apoi să fugă, asemeni unui copil rușinat,  dar fericit că a făcut un lucru interzis.

-Nu știam că suntem vecini, aveam impresia că știu pe toată lumea.

-Se pare că pe mine m-ai ratat, locuiesc aici de anul trecut.

-Știi ce, poți să parchezi pe locul soției mele până în septembrie. Tocmai a plecat cu copiii la mare și nu se mai întoarce decât la toamnă.

Aceste ultime cuvinte ale domnului Matei avuseseră efectul unui balsam vindecător asupra neliniștii în care trăise Manuela de la ultima despărțire. Avea la dispoziție aproape trei luni în care să profite de generozitatea acestui bărbat ce se simțea dator să se revanșeze. Părea o pradă atât de ușoară, cu stângăciile lui, cu tremurul vocii și pudoarea ce îl lovise direct în frunte când Manuela l-a rugat să îi scoată pantoful din piciorul rănit.

-Am un prieten ortoped, tocmai mi-am amintit. Am să-l rog să vină să te consulte.

-Numai dacă rămâi și tu, s-a alintat Manuela. Nu-mi place să fiu singură în prezența bărbaților necunoscuți.

-Aș putea spune că intru și eu în această categorie și totuși mi-ai permis să te car până în dormitor.

-Pentru că tu pari un om bun și, în plus, din cauza mi-am rupt piciorul.

-Just! Sunt un bou și mai bine tac. Uite cum facem – îl sun pe amicul meu ortoped și îl așteptăm împreună. Ce zici ?

Manuela i-a răspuns sărutându-i obrazul, dar sărutul ei ardea, transmițând semnale în părți ale corpului pe care domnul Matei nu dorea să le trezească. Fără să gândească a năvălit peste ea, uitând și de piciorul rănit, și de doctor și de toate. Simțea că parcă ar fi trăit ultima lui șansă la fericire, iar prea multă cumpătare ar fi ruinat iremediabil momentul.

Manuela l-a primit cu toată căldura trupului ei obișnuit să ofere plăceri, gândind că nicicând nu-i fusese mai ușor  să cucerească un bărbat. Plata chiriei era asigurată, în curând avea să primească în dar o mașină, iar domnul Matei părea atât de bun încât, cu siguranță, nu i-ar fi cerut-o înapoi la despărțire.

-E o greșeală, trebuie să ne oprim. Nu pot să cred că m-ai convins să fac așa ceva.

-Ce te-a apucat ? l-a privit Manuela, șocată de brutalitatea cu care bărbatul se smulsese din brațele ei, când totul începea să devină perfect.

Domnul Matei i-a tras o palmă, zburându-i nu doar fațele pe care abia le plătise, ci și unul dintre dinții care a căzut cu zgomot pe parchet.

-Ce dracu aveți toți cu dinții mei ? Știi cât m-a costat să îi repar ?

Femeia s-a ridicat să își caute dintele, umblând în patru labe prin încăpere, cu toată goliciunea ei nerușinată, expusă în fața unui bărbat  lovit brusc de accese psihotice. Domnul Matei, tremurând incontrolabil s-a năpustit asupra ei ca un animal de pradă sătul, dar care vrea să ucidă din plăcere.

Pentru prima dată, Manuela se temea pentru viața ei, bărbatul care acum o ataca fără milă nu avea nimic în comun cu galantul domn care o cărase pe brațe spunându-i cuvinte frumoase.

-Ești Satana, uite în ce m-ai transformat ! urla domnul Matei.

O rănea cumplit, cu gura plină de bale, gâfâind morbid și înspăimântător :

-Acum nu te mai doare piciorul? După ce m-ai atras în păcat, te-ai vindecat miraculos ? Cum mai dau eu ochii cu Dumnezeu duminica la biserică ?

Bărbatul plângea, dar continua să se răzbune pe biata fată care zăcea inertă pe jos, leșinată de durere sau poate deja moartă. Monstrul deghizat a lovit-o cu piciorul, a întors-o pe toate părțile ca să se asigure că nu mai mișcă, după care s-a îmbrăcat și și-a văzut de viață.

A avut grijă să înlăture toate urmele prezenței sale în apartamentul Manuelei, i-a mutat mașina unde îi era locul și a șters înregistrările camerelor video din parcare pentru un plus de siguranță.

Trecuseră câteva săptămâni fără ca cineva să reclame absența fetei, semn că nimănui nu-i păsa de moartea unei prostituate, fie ea și de lux.

Practicant convins și stâlp de nădejde al bisericii, domnul Matei îi rugase pe Dumnezeu să îl ierte, iar milostivul Creator închisese ochii la micul păcat mărturisit. Sau cel puțin asta voia să creadă domnul Matei, de vreme ce avusese curajul să îi mărturisească Tatălui necazul prin care trecuse.

Sse sfârșise  și vara, nevasta și copiii se întorseseră acasă, arși de soare și fericiți de revedere. Prins în afacerile complicate de care nu-și mai vedea capul, domnul Matei uitase cu desăvârșire de Manuela, de fapt, nici nu cred că apucase să-i  afle numele. Și ar fi fost pe veci îngropată amintirea ei dacă proprietarul apartamentului în care femeia fusese chiriașă nu ar fi dat peste un corp ciopârțit în congelator.

Fusese alertată poliția, vecinii se înghesuiau curioși, așa ceva văzuseră numai în filme. Anchetatorii nu aveau niciun indiciu – sistemul de supraveghere video era defect de luni bune, martori nu existau, nimeni nu anunțase dispariția Manuelei.

-Asta e soarta femeilor stricate care strică familiile fericite, le spusese doamna Agatha polițiștilor care o întrebaseră dacă a văzut pe cineva intrând în apartamentul victimei.

-De unde știți că era o femeie stricată ?

-Sunt bătrână, nu proastă, domnule. Femeia asta toca de bani bărbații, iar ei făceau cu ea tot ce doreau. Nimic nu le refuza. Pereții sunt subțiri, au urechi, chiar dacă eu sunt mai surdă.

-Dacă știți atâtea lucruri despre vecina dumneavoastră, de ce nu ați raportat dispariția ei ?

-Ce dispariție domnule, dacă era în casă ? bietul Matei s-a împotrivit cât a putut, dar e și el bărbat, cum să reziste în fața nerușinatei ? Eu n-am vrut să deranjez pe nimeni, numai pereții ăștia blestemați sunt de vină.