Veți avea acces la tratamente inovatoare, în România! Ministerul Sănătății a făcut anunțul

Veți avea acces la tratamente inovatoare, în România! Ministerul Sănătății a făcut anunțul

Ministerul Sănătății a introdus oficial 8 noi protocoale terapeutice și a modificat mai multe protocoale, printr-un ordin publicat joi în Monitorul Oficial. Acestea vizează boli de care suferă foarte mulți români.

Ordinul semnat de ministrul Sănătății, dr. Victor Costache, prevede introducerea de protocoale terapeutice pentru rituximab, ixazomib, midostaurin, avelumab, combinații trifluridin-tipiracil, ceritinib,  migalastat și siltuximab.

De asemenea, ordinul actualizează protocoalele terapeutice pentru boala cronică inflamatorie intestinală, pentru artropatia psoriazică privind utilizarea agenților biologici adalimumab (original și biosimilar), certolizumab (original și biosimilar), secukinumab, pentru poliartrita reumatoidă privind utilizarea agenților biologici infliximab (original și biosimilar), etanercept (original și biosimilar), adalimumab (original și biosimilar), golimumab, certolizumab, rituximab, tocilizumab, abatacept și a remisivelor sintetice țintite: baricitinib, tofacitinib, nivolumab, panobinostat, stiripentol, dolutegravir și enzalutamidă.

Potrivit legislației, prescrierea, eliberarea şi decontarea medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaţionale se realizează, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, în baza protocoalelor terapeutice aprobate prin ordin comun al Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) sau pe baza protocoalelor terapeutice elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii.