Vești proaste la granița României. Circulația de marfă, restricționată în Ungaria

Sursa: Arhiva EVZ

Circulaţia automarfarelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone va fi restricţionată, în weekend, pe teritoriul Ungariei, potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră.

„Ca urmare a restricţiilor impuse de autorităţile maghiare cu privire la circulaţia vehiculelor de transport marfă pe teritoriul Ungariei, începând din această seară, 31.10.2020, ora 23,00 (ora României), până mâine, 01.11.2020, ora 23,00 (ora României), ca în fiecare weekend, pe teritoriul statului vecin va fi restricţionată circulaţia tuturor automarfarelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone”, precizează Poliția de Frontieră.

Poliţiştii de frontieră români şi maghiari efectuează controlul comun pentru ieşirea din România (respectiv intrarea în Ungaria) pentru acest tip de mijloace de transport, iar conform legislaţiei statului vecin, în această perioadă şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea restricţiei de circulaţie pe drumurile publice.

Poliţia de Frontieră precizează că, în intervalul orar menţionat, traficul de călători şi autoturisme se derulează în condiţii normale, fără să fie afectat de aceste restricţii.

Circulație dificilă

Conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea menţine un contact permanent cu autorităţile de frontieră din Ungaria, în vederea stabilirii măsurilor comune necesare asigurării unui control operativ pentru acest tip de mijloace de transport - suplimentarea personalului planificat la efectuarea formalităţilor de frontieră, suplimentarea arterelor de control, redirecţionarea TIR-urilor spre toate punctele de frontiera de la graniţa comună.

Poliţia de Frontieră recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise transportului de mărfuri, astfel încât la ridicarea restricţiilor să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, precum şi consultarea aplicaţiei Trafic on-line pentru autovehiculele de mare tonaj, care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro.

Diplomații, transformați în agenți comerciali! Cum mai luptă ungurii cu pandemia

Tensiuni uriașe între Ungaria și Ucraina! România a căzut la mijloc

MTI: Ungaria solicită Curţii de Justiţie a Uniunii Europene anularea dispoziţiilor UE care sunt în detrimentul transportatorilor rutieri

MAGYAR HIRLAP: Anul viitor, în Ungaria va fi organizat recensământul populației – vor fi și noutăți