Vestea zilei despre pensii. Este de la cel mai înalt nivel: Se renegociază

Vestea zilei despre pensii. Este de la cel mai înalt nivel: Se renegociază Sursa foto: Arhiva EVZ

PSD nu vrea să cedeze până nu reușește să ducă la îndeplinire promisiunile făcute românilor. Gabriela Firea a venit la final de săptămână cu două vești bune legate de pensii. Prima face referire la vârsta de pensionare, iar cea de-a doua noutate este cu privire la negocierile de la Bruxelles. Sunt șanse mari să crească procentul din PIB alocat pensiilor.

Gabriela Firea, ministru Familiei, a anunțat faptul că PSD a reușit să convingă colegii de coaliție să demareze negocierile la Bruxelles în ceea ce privește creșterea procentului din PIB alocat pensiilor. O altă veste bună este legată de vârsta de pensionare. Coaliția de guvernare a renunțat la ideea de a crește vârsta de pensionare la 70 de ani.

"Sunt categorii sociale care nu pot fi lăsate să suporte greşelile făcute acum doi ani, când s-au aprobat aceste liberalizări ale pieţei de energie, în timpul Guvernului Orban, de ce să nu o spunem, care de fiecare dată a gândit în sensul liberalismului de junglă, un liberalism dus la extremă, în care scapă cine poate", spune Gabriela Firea.

PSD a reușit să se impună. Va fi renegociat PNRR

Cea mai mare bucurie a ministrul Familiei este că PSD a reușit să se „impună” în coaliție cu privire la demararea negocierilor la Bruxelles pentru procentul din PIB - 9,4 pentru pensii. În ceea ce privește vârsta de pensionare majorată la 70 de ani, Firea vede propunerea drept una devastatoare.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Pe mine mă bucură faptul că împreună, toţi colegii mei, şi Partidul Social Democrat a reuşit să impună în cadrul coaliţiei demararea negocierilor la Bruxelles pentru procentul din PIB - 9,4 pentru pensii. Ştiţi că s-a spus la început că este un subiect tabu de care să nu ne atingem, trebuie doar să avem reforme şi să îngheţăm pensiile mult timp de aici înainte, unii dintre seniori nici nu vor mai prinde acele vremuri mai bune, mai calde.

Cu toate problemele, cu toate refuzurile, cu toate acuzaţiile că nu susţinem reforma şi că tot timpul venim cu măsuri populiste - dar nu mi se pare un populism să aibă o viaţă decentă şi orice stat are grijă de persoanele care nu mai au acum posibilitatea să aibă două, trei job-uri, pentru că aceste recomandări, munciţi mai mult, nu sunt valabile în cazul seniorilor – tot echipa noastră de negociere am reuşit să-i convingem pe colegii de coaliţie să se renunţe la acea idee, eu o numesc chiar năstruşnică, devastatoare pentru seniorii noştri, cu obligativitatea muncii până la 70 de ani. Adică ce să facă? Să muncească şi să nu se mai bucure de vârsta a treia? Cine doreşte şi cine poate şi este în forţă şi doreşte să continue, deci la cerere, să existe această posibilitate, dar nu obligativitate”, a afirmat Gabriela Firea, la Realitatea Plus, joi seară.

Gabriela Firea nu a putut trece cu vederea peste declarațiile făcute de ministrul Muncii, Marius Budăi. Aceasta susține că ideile prezentate de acesta au fost cele discutate în interiorul partidului social-democrat, nu propunerile sale personale.

"Ne dorim şi investiţii, pentru că acestea aduc fonduri la bugetul de stat, aduc locuri de muncă, aduc stabilitate, dar ne dorim să nu îi lăsăm pe aceşti oameni care nu mai au ce să facă mai mult decât au făcut, că au muncit o viaţă, să-i lăsăm deznădăjduiţi. Sunt categorii sociale care nu pot fi lăsate în voia sorţii şi nu pot fi lăsate să suporte greşelile făcute acum doi ani, când s-au aprobat aceste liberalizări ale pieţei de energie, în timpul Guvernului Orban, de ce să nu o spunem, care de fiecare dată a gândit în sensul liberalismului de junglă, un liberalism dus la extremă, în care scapă cine poate, trăieşte cine poate, cum poate, scapă cine poate. Noi nu putem să acceptăm acest mod de a conduce o ţară şi componenta noastră nu cred că este una populistă, este una umană”, a adăugat Gabriela Firea.