Veste neagră în România! Se anulează Revelionul. Adio, petreceri, voie bună și spectacole
- Sabina Popescu
- 31 decembrie 2021, 14:22
„Îmi pare rău că nici acest element nu poate să-l ofere municipalitatea”, a declarat primarul Emil Boc, făcând referire la faptul că în Cluj-Napoca nu se vor organiza focuri de artificii cu ocazia trecerii în noul an. Edilul liberal a fost aspru criticat de Societatea Ornitologică Română (SOR), care a subliniat că foarte multe păsări ar putea să sufere în urma unui astfel de eveniment, așa cum s-a întâmplat anul trecut la Roma, și a solicitat autorităților să vină cu soluții alternative.
Fără focuri de artificii și/sau concerte în noaptea de Anul Nou la Cluj-Napoca. Primarul Emil Boc a transmis într-o intervenție la radio că municipalitatea nu va organiza astfel de evenimente cu ocazia trecerii în anul 2022. Poziția edilului vine după ce SOR Cluj a făcut un apel la găsirea unor „soluții alternative cât mai puţin nocive pentru oameni, animale şi mediu”.
Administrația liberală, criticată în termeni duri de SOR
După ce municipalitatea a decis să organizeze focuri de artificii în patru locuri diferite din oraș astfel încât să se evite aglomerația din centru, SOR Cluj și-a exprimat tristețea cu privire la faptul că primăria „nu doar că nu a renunţat la planul de a ţine patru spectacole cu focuri de artificii la trecerea în noul an, dar şi că printre locaţiile alese se numără zone verzi.
Cetățuia, Parcul Iuliu Prodan din Cartierul Zorilor sau zona Iulius Mall, aflată în apropierea marelui spațiu verde pe care îl dorim a fi Parcul Est, sunt spații verzi importante atât pentru noi, oamenii, cât și pentru animalele sălbatice.
„Oazele de biodiversitate nu trebuie bombardate pentru plăcerea noastră de câteva minute”
Aceste oaze de biodiversitate ar trebui protejate, nicidecum „bombardate”, fie și pentru o scurtă perioadă de timp, pentru plăcerea noastră de câteva minute. Efectul acestor distracții asupra unora dintre noi și asupra animalelor, fie de companie, fie sălbatice, variază de la neplăcere la pierderea vieții”, au transmis reprezentanții SOR Cluj, publicând și o fotografie de anul trecut, de la focurile de artificii organizate în Roma, în urma cărora au murit o mulțime de păsări.
„Imaginea prezentată, prin amabilitatea OIPA International, prezintă urmările dramatice ale utilizării petardelor şi focurilor de artificii în Roma, la trecerea din 2020 în 2021, când sute de păsări le-au căzut victime. Credem că nu putem ignora dovezile clare ale consecinţelor nefaste pe care acţiunile noastre le pot avea asupra unor vieţuitoare fără apărare. E nevoie de o schimbare, astfel ca începutul plin de speranţă pe care îl dorim pentru noi, să nu devină tragedie pentru alte fiinţe”, a conchis SOR Cluj.
Primarul Emil Boc a anulat focurile de artificii: „Va fi ceață”
După observațiile SOR Cluj, edilul Cluj-Napoca a susținut că a anulat focurile de artificii organizate inițial de municipalitate, invocând condiții meteo nefavorabile. „Azi-dimineaţă, am decis să anulăm focurile de artificii din cauză că va fi ceaţă şi nu se va vedea nimic. Nu are rost să cheltuim banii de sponsorizări în acest sens, îi ţinem pentru alte evenimente”, a spus el.
Emil Boc a menționat că a luat în considerare și poziția iubitorilor de animale, cu precizarea că la rândul său le îndrăgește. „Şi eu sunt iubitor de animale şi am încercat să reducem din impactul artificiilor, organizându-le în patru locuri separate ce ar fi avut ca efect scăderea lor în intensitate.
Din fericire pentru unii şi din păcate pentru alţii nu vom avea focuri de artificii. Îmi pare rău că nici acest element nu poate să-l ofere municipalitatea”, a transmis primarul.
Fără concerte de Anul Nou la Cluj-Napoca
De asemenea, la Cluj-Napoca nu se vor organiza nici concerte în centrul orașului, iar asta din cauză că nu a fost aprobat certificatul verde COVID-19. „Ar trebui să aducem oameni vaccinaţi şi nevaccinaţi împreună, ceea ce e o greşeală”, a punctat primarul Emil Boc într-o intervenție la Ziua de Cluj.
În altă ordine de idei, edilul ar urma să își petreacă Revelionul la „cabana plapuma”, acasă. „Mă adaptez la vremurile în care trăim”, a spus el, sfătuind clujenii „să fie ponderaţi, să petreacă în maieră decentă, să evită aglomeraţiile şi spaţiile care aduc împreună mulţi oameni vaccinaţi şi nevaccinaţi, cu mască şi fără mască”.
Emil Boc a recomandat cetățenilor care participă la evenimente private să se testeze împotriva bolii COVID-19 în „semn de respect pentru ceilalţi” și ca „o modalitate de a nu pune în pericol sănătatea” apropiaților.