Veste neagră: a murit omul-record. Decesul său este învăluit în mister

Veste neagră: a murit omul-record. Decesul său este învăluit în mister

O veste groaznică face ocolul lumii chiar în aceste momente, având în vedere că a murit Ang Rita, unul dintre cei mai mari şerpaşi din toate timpurile.

Conform ultimelor informaţii ale presei de la Kathmandu (capitala Nepalului), Ang Rita a devenit celebru după ce a escaladat de 10 ori muntele Everest.

Ghidul montan a doborât astfel un record mondial, făcând-o fără oxigen suplimentar. Din păcate, acesta a murit la vârsta de 72 de ani, conform Asociaţiei de Alpinism din Nepal (NMA).

Preşedintele NMA, Santa Bir Lama, a transmis că veteranul a murit în locuinţa fiicei sale din Kathmandu luni dimineaţă, în jurul orei locale 10:00.

Totuşi, nici până la această oră nu este cunoscută cauza decesului celui care a fost unul dintre cei mai mari şerpaşi din istorie.

Hemoragia cerebrală l-a răpus?

Ceea ce se ştie oficial este că starea de sănătate a şerpaşului nepalez s-a deteriorat după ce acesta a suferit o hemoragie cerebrală în 2017.

Ang Rita era supranumit „leopardul zăpezii” datorită abilităţilor sale extraodinare de alpinist.

Acesta deţinea un record mondial Guinness pentru escaladarea Everestului, cel mai înalt pisc montan din lume, pe care l-a cucerit de 10 ori între anii 1983 şi 1996.

Reamintim că în toate cele 10 expediţii, acesta s-a aventurat pe munte fără a fi echipat cu butelii de oxigen, accesorii de nelipsit pe necruţătorul Everest.

Un alt record mondial

Ghidul montan deţinea şi recordul mondial pentru prima escaladare a muntelui Everest pe timp de iarnă. La fel, tot fără oxigen suplimentar.

Amintim că Vârful Everest este cel mai înalt punct de pe Pământ, cu o altitudine de 8.848 m deasupra nivelului mării.

Acesta se află în Munții Himalaya, la coordonatele 27°59'20.62" N și 86°55'28.27" E (coordonatele verificate pe Google Earth 26/11/06), pe granița dintre Nepal și Tibet (China).

„În nepaleză numele muntelui este सगरमाथा, Sagarmāthā (Mama oceanului), iar în Tibet este cunoscut sub numele de Chomolungma (mama universului).

Everest are o poveste încurcată

Numele din limba engleză, Everest, a fost dat în onoarea topografului britanic Sir George Everest.

Numele tibetan al Muntelui Everest este Chomolungma sau Qomolangma (ཇོ་མོ་གླིང་མ, ceea ce înseamnă „Mama sfântă”).

Transliterarea numelui din chineză este Zhūmùlǎngmǎ Fēng (Format:Zh-st), ce face referire la Mama Pământ.

Traducerea în chineză a numelui tibetan este Shèngmǔ Fēng (Format:Zh-st). Conform relatărilor englezești de la jumătatea secolului al XIX-lea, numele local al muntelui în regiunea Darjeeling era Deodungha sau Muntele Sfânt.

În 1865, muntele a primit oficial numele englezesc din partea Royal Geographical Society în urma propunerii lui Andrew Waugh.

Până la urmă s-au înţeles

Waugh a botezat numele după George Everest, întâi folosind numele de Mont Everest, și apoi Mount Everest.

Totuși, pronunția modernă a numelui muntelui Everest în limba engleză, ɛvərɪst, ɛvrɪst[9] este în realitate diferită de pronunția folosită de Sir George pentru propriul său nume de familie, și anume /ˈiːvrɪst/.

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, mulți cartografi europeni credeau că numele local al muntelui este Gaurisankar, făcând confuzie cu un alt vârf, Gauri Sankar, aflat în apropiere.

La începutul anilor 1960, guvernul nepalez a denumit oficial Muntele Everest Sagarmatha

În 2002, organul de presă al Partidului Comunist Chinez, Rénmín Rìbào a publicat un articol în care se pleda împotriva utilizării numelui englezesc al muntelui în Occident, insistând ca acesta să fie denumit după numele tibetan.

Ziarul argumenta că numele chinezesc (de fapt nume tibetan) era mai vechi decât cel englezesc, Muntele Qomolangma fiind marcat pe o hartă chinezească veche de peste 280 de ani”, se arată pe ro.wikipedia.org.

sursa: Agerpres

sursa foto: everesthistory.com

 

Ne puteți urmări și pe Google News