Fostul internaţional român, Adrian Mutu, i-a trimis, la rândul său, un mesaj de încurajare pe Instagram.

Cu lacrimi în ochi, sârbul în vârstă de 50 de ani a spus că îşi va continua cariera de antrenor.

„Nu sunt lacrimi de frică, să ştitţi, o să lupt şi o să înving”, a spus Mihajlovic, în aplauzele jurnaliştilor italieni.

În anul 2003, când Mutu activa ca fotbalist, a avut o altercaţie cu Mihajlovic, la un meci intre Lazio si Chelsea

Sârbul l-a scuipat atunci pe Mutu, iar scena a fost surprinsă în direct de camerele TV.

Ulterior, cei doi s-au împacat, iar Mihajlovici i-a fost chiar antrenor lui Mutu, la Fiorentina.

În prezent, Mihajlovici a explicat că face periodic teste pentru a verifica periodic stadiul bolii.

„Este o formă tratabilă, există speranţe de vindecare. O să inving!”, a spus sârbul, cu lacrimi în ochi, potrivit romaniatv.net

Te-ar putea interesa și: