Venus Williams a anunțat când se va retrage din tenis. Americanca s-a întors pe iarba de la Wimbledon
- Mihai Soica
- 2 iulie 2023, 21:16
Americanca Venus William nu se gândește la retragerea din tenis, deși are 43 de ani și performanțele sale sportive nu sunt dintre cele mai bune. În ultimul an, Venus a stat mai mult retrasă din cauza unei accidentări grave la un picior.
În 1997, Venus a debutat la Wimbledon. După 26 de ani de sport de performanță, Venus Williams a declarat public că nu vrea să renunțe la tenis și că va juca atât timp cât o va ajuta organismul.
După 26 de ani de la debut, tenismena din Statele Unite s-a întors pe iarba de la Wimblendon, unde speră să facă meciuri cât mai bune. Ea a scris pe o rețea de socializare că este afectată de vremea mohorâtă din Marea Britanie și că nu se gândește la retragere. De asemenea, Venus Williams a anunțat că vrea să joace tenis până la 50 de ani.
„Este minunat să mă întorc. Nu există nimic ca iarba verde de la Wimbledon. Este prima dată de când joc la Wimbledon, când a plouat cinci zile la rând. Oh, Doamne! În mare parte am stat în salon așteptând să jucăm, dar din fericire nu s-a mai întâmplat așa ceva din nou”, a scris Venus.
Venus mai vrea să joace tenis
La turneul de anul trecut, Serena William s-a retras într-un cadru festiv din activitatea festivă. Miile de spectatori au aplaudat-o frenetic, iar pentru sportivă a fost un moment minunat pentru a-și anunța retragerea.
În paralel, sora Serenei, Venus a anunțat că nu se gândește la retragerea din tenisul sportiv.
”Mă simt foarte bine și abia aștept să joc bine la acest turneu. Am nevoie de încurajările publicului, așa că m-am gândit că aș putea la fel de bine să continui! Tenis am jucat toată viața mea. Am ajuns la un nivel la care foarte puțini au ajuns, așa că există întotdeauna apreciere din cauza asta. Am pornit cu zero experiență. Acum am mult mai multă. Tot timpul trebuie să te bucuri de tenis și de plăcerea pe care ți-o poate aduce acest joc”, a comentat Venus.
A câștigat de cinci ori la Wimblendon
În trecut, fostul umăr unu mondial a reușit să câștige de cinci ori la Wimbledon, respectiv în anii 2000, 2001, 2005, 2007 şi 2008. Statistica sportivă mai arată că Venus a mai ajuns de patru ori în finala turneului de Grand Slam, respectiv în 2002, 2003, 2009 și 2017.
Williams a jucat doar cinci meciuri de la US Open și până în prezent, dar s-a bucurat de o victorie impresionantă în faţa Camilei Giorgi la Birmingham, luna trecută.
”Grand Slamurile înseamnă cel mai mult pentru mine”, a adăugat Venus Williams, despre întoarcerea pe iarba de la Wimbledon.
În prezent, Venus este clasată pe locul 554 în clasamentul mondial ATP, după ce o bună perioadă de timp nu a putut juca din cauza unei accidentări.