Venitul declarat al familiei Marica: 3.153 de euro pe lună

Venitul declarat al familiei Marica: 3.153 de euro pe lună

Sindicalistul Vasile Marica şi soţia acestuia au intrat în vizorul inspectorilor ANI. Aceştia susţin că au indicii că averea celor doi ar fi nejustificată, în raport cu veniturile declarate.

La doar o zi după ce a fost bombardat cu acuzaţii de corupţie de foşti şi actuali colegi, liderul sindical Vasile Marica a aflat că şi el şi soţia sa, Mălina - director adjunct al Direcţiei Generale de Organizare şi Resurse Umane a Fiscului şi, în acelaşi timp, director adjunct al Şcolii de Finanţe Publice şi Vamă, subordonată Ministerului Finanţelor - sunt cercetaţi la avere de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate.

Potrivit unor surse din cadrul ANI, inspectorii ar avea indicii că averea dobândită de soţii Marica ar fi nejustificată în raport cu veniturile anuale declarate de aceştia. O vilă, un apartament şi două maşini

Concret, conform declaraţiei de avere completate recent şi transmisă ANI, Vasile Marica deţine, împreună cu soţia sa, un apartament de 98 de metri pătraţi în centrul Bucureştiului (zona Nerva Traian), achiziţionat cu aproape 11 ani în urmă, o casă, cu o suprafaţă de 100 de metri pătraţi în oraşul Otopeni (Ilfov), cumpărată în 2008 printr-un credit ipotecar de 150.000 de euro, dar şi un teren de 500 de metri pătraţi, tot în Otopeni, achiziţionat în 2006.

Ne puteți urmări și pe Google News

Anul trecut, familia Marica şi-a îmbogăţit şi parcul auto cu încă o maşină - un Volkswagen Golf -, adăugată în declaraţia de avere lângă un autoturism Toyota Yaris, achiziţionat în 2003.

În plus, Marica a încasat, anul trecut, 44.436 lei ca preşedinte al Sindicatului Naţional Vamal "Unirea" şi 44.514 lei ca preşedinte al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe. Asta, în timp ce soţia sa ar fi încasat, după cum arată declaraţia de avere a lui Vasile Marica, din funcţiile publice deţinute în cadrul Ministerului Finanţelor, venituri anuale totalizând 71.831 de lei.

Aşadar, un calcul simplu arată că soţii Marica au obţinut, în 2010, venituri totale de 160.700 de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 13.398 de lei (adică, aproape 3.153 de euro) pe lună.

Vasile Marica a anunţat că-şi va comunica punctul de vedere legat de investigaţia ANI şi de acuzaţiile formulate la adresa sa în ultimele zile într-o conferinţă de presă organizată astăzi.

Contactată de EVZ, Mălina Marica s-a eschivat: "Nu am abilităţi de comunicare cu presa!"

OTOPENI, ILFOV. Vila familiei Marica a fost achiziţionată printr-un credit ipotecar, susţine liderul sindical FOTO: VLAD STĂNESCU

  • Declaraţie de avere Vasile Marica

Marica, doar unul dintre cei 15 sindicalişti verificaţi

Vasile Marica este însă doar unul dintre cei 15 lideri sindicali ale căror averi sunt evaluate acum de inspectorii de integritate, pentru că fie nu şi-au depus declaraţiile de avere şi interese, fie au acumulat averi nejustificate, după cum au precizat surse din cadrul Agenţiei.

Potrivit acestora, printre liderii sindicali verificaţi se numără şi Bogdan Hossu, Dumitru Costin, Marius Nistor, Ion Albu, Gheorghe Isvoranu, Liviu Luca, Vasile Lincu, Marin Gruia, Ion Popescu şi Marius Petcu.

Sindicaliştii au contestat însă acţiunea de verificare a ANI şi au susţinut că momentul şi modul în care a fost făcută publică arată că este "una deloc surprinzătoare, dirijată pentru a-i compromite".

"Controlul era de aşteptat, dar mă mir că nu ne-au dat la DNA să ne şi aresteze", a conchis preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

  • Vezi AICI ce averi au cei 15 lideri de sindicat anchetaţi de ANI