Vaticanul se îndreaptă spre Femeile - Preotese

Vaticanul se îndreaptă spre Femeile - Preotese

„După părerea mea, multe sunt posibile în acest domeniu”, a declarat Charlotte Kreuter-Kirchhof, o nouă membră a Consiliului Economic de la Vatican.

O femeie numită de Papa Francisc în grupul de nivel înalt însărcinat cu supervizarea finanțelor Vaticanului și-a manifestat săptămâna trecută opinia că femeile ar putea deveni preotese în Biserica Catolică.

„După părerea mea, multe sunt posibile în acest domeniu”, a declarat Charlotte Kreuter-Kirchhof, membră a Consiliului Economic al Vaticanului, numită în funcție la începutul lunii august.

Declarația a fost făcută cu ocazia unui interviu acordat site-ului episcopilor germani, katholish.de. „Însă sunt dezbateri în contradictoriu în Biserică în acest moment”, a mai spus Kreuter-Kirchhof.

Ne puteți urmări și pe Google News

Într-un interviu la radio, acordat în 2017, ea refuza să se declare împotriva ungerii femeilor ca preotese și diaconițe.

„Problema consacrării femeilor este una vastă, și am zis: Ei bine, cunoaștem acest domeniu, știm că există, dar privim spre cealaltă mare problemă adiacentă, adică faptul că există poziții de conducere în Biserica Catolică pentru care nu este nevoie de hirotonisire.”

Kreuter-Kirchhof predă dreptul public german și internațional la Universitatea din Düsseldorf. Ea este și președintă a organizației Hildegardis-Verein, al cărei scop declarat este îmbunătățirea „dezvoltării personale”, sprijinindu-le în timpul studiilor academice și al carierei.

Împreună cu Conferința Episcopilor Germani, Hildegardis-Verein militează pentru creșterea procentului de femei în pozițiile de conducere ale Bisericii, scri LifeSiteNews.

„Proiectul nostru dorește să creeze un interes sporit în Biserică, ca loc de muncă pentru studentele și absolventele de universități și să încurajeze angajatele pe posturi de juniori din instituțiile catolice să aspire la poziții executive în câmpul profesional”, arată site-ul oficial al instituției.

„Programul servește și altui set de scopuri: promovarea drepturilor egale pentru bărbați și femei în domeniul esențial al interacțiunii sociale; a face cultura muncii în instituțiile implicate mai productivă și mai creativă și a face să progreseze dezvoltarea durabilă a Bisericii Catolice germane în secolul XXI.”

Pe 6 august, Vaticanul a anunțat pe 6 august că Kreuter-Kirchhof, alături de alte persoane din cadrul clerului și al laicatului, a fost numită în Consiliul Economic.

Acesta numără 15 membri, iar germanii sunt cei mai numeroși: Kreuter-Kirchhof, cardinalul Reinhard Marx și Marija Kolak, șefa unei mari instituții bancare cooperative.

Toți trei au exprimat opinii publice care diferă de învățătura catolică.

Dacă Kreuter-Kirchhof a afirmat că preotesele „sunt posibile”, cardinalul Marx afirma în iulie că vechile argumente împotriva ordonării femeilor pălesc cu timpul și că ele ar trebui rediscutate.

Papa Ioan Paul al II-lea arăta în scrisoarea sa apostolică din 1994, Ordinatio Sacerdotalis, că „Biserica nu are nici o autoritate pentru a conferi ordonarea sacerdotală femeilor, iar această judecată trebuie respectată definitiv de toți credincioșii Bisericii”.

Singurul membru al Consiliului Economic din America de Nord este cardinalul Joseph Tobin, arhiepiscop de Newark, New Jersey.

Tobin este unul dintre episcopii americani cei mai favorabili homosexualității și ideologiei de gen, sugerând într-un interviu din 2019 că Biserica ar trebui să-și schimbe învățătura în legătură cu aceste subiecte.