Vampiri descoperiţi în cimitire din Polonia. Americanii s-au implicat în cercetări
- Costin Iliescu
- 30 noiembrie 2014, 09:49
Un grup de experţi americani a asigurat că a rezolvat misterul privind mormintele "vampirilor" din cimitirul Drawsko, vestul Poloniei, unde în 2009 au fost descoperit circa şase cadavre îngropate cu o seceră în jurul gâtului sau cu o piatră în gură, informează vineri EFE.
O echipă de arheologi şi antropologi din SUA au ajuns la concluzia că scheletele aparţineau victimelor epidemiei de holeră care s-a răspândit în regiune între secolele XVII şi XVIII, conform studiului publicat de revista 'Plos One' şi preluat de mass-media poloneze.
"Răspândirea bolilor precum holera era puţin cunoscută în secolul XVII şi s-a crezut că era vorba de vampiri", a declarat revistei antropologul Lesley Gregoricka, de la Universitatea Alabama. Cel puţin 66 de cadavre din vechiul cimitir îngropate cu capetele îndreptate în aceeaşi direcţie aveau seceri în jurul gâtului, unele dintre ele cu membrele legate, sau cu pietre în gură.
Specialiştii cred că secera putea servi la tăierea capului, în cazul în care cel mort ar fi revenit la viaţă, iar piatra să fie înghiţită şi să-l sufoce dacă acesta ar fi încercat să respire ori să muşte pe cineva. Specialiştii au crezut iniţial că cei îngropaţi făceau parte din comunitatea locală, dar s-a descoperit că era vorba de persoane din vecinătatea Drawsko.