Valul de căldură se intensifică până joi. Meteorologii au emis Cod galben de caniculă. Prognoza meteo pentru 25 iulie - 7 august

Valul de căldură se intensifică până joi. Meteorologii au emis Cod galben de caniculă. Prognoza meteo pentru 25 iulie - 7 augustCăldură. Sursa foto. EVZ

România se va confrunta cu canicula și cu disconfortul termic accentuat până la jumătatea săptămânii. Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu și o avertizare Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat. Acesta va fi valabil începând cu ziua de luni, 25 septembrie și până joi, 28 iulie.

Meteorologii au lansat o nouă avertizare Cod galben de val de căldură și disconfort termic ridicat care va fi valabilă până joi, 28 iulie. În acest interval, căldura sufocantă va persista în jumătatea de sud-vest a țării, de unde se va extinde pe cea mai mare parte a teritoriului.

Meteorologii avertizează că temperaturile ridicate se vor simți mai ales în regiunile vestice și sudice. Disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități în aceste zone, În general, conform estimărilor făcute de specialiștii din cadrul ANM, temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade.

De asemenea, tot în acest context, ANM a emis și un cod portocaliu, potrivit căruia valul de căldură se va intensifica iar disconfortul termic va fi accentuat. Prognoza meteo este valabilă pentru data de marți, 26 iulie, în Banat, Crișana, Oltenia și local în Muntenia și vestul Transilvaniei și al Maramureșului. Canicula se va intensifica, iar în general valorile termice se vor situa între 37 și 40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20 - 22 de grade. Astfel disconfortul termic va fi accentuat în aceste regiuni.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Sursa foto: ANM

Prognoza pentru următoarele două săptămâni

Finalul acestei luni va aduce temperaturi ceva mai scăzute. În intervalul 31 iulie – 2 august, vremea se vs mai răci, iar temperaturile maxime nu vor mai depăși 28 -30 de grade Celsius. Din păcate, căldura va reveni în perioada următoare, conform prognozei meteo transmise de ANM pentru 25 iulie - 7 august. În aceste intervale de timp vor fi posibile și ploi de scurtă durată.

Conform ANM, în Banat va fi caniculă până spre finalul primei săptămâni analizate de ANM. Vom avea temperaturi ridicate în fiecare zi, iar media maximelor termice se va situa în general între 34 și 37 de grade. Minimele termice vor fi în medie între 16 și 20 de grade.

În intervalul 31 iulie – 2 august valorile de temperatură vor scădea astfel că maximele termice se vor încadra între 28 și 30 de grade. Minimele termice vor fi între 15 și 18 grade.

În zilele care vor urma, din 3 august, se va încălzi din nou, în medie cu 4 - 5 grade maximele și cu 2 - 3 grade minimele. Ploi de scurtă durată și izolate vor fi posibile în fiecare zi, cu excepția finalului lunii iulie, când pe arii extinse se vor semnala averse, posibil și cu caracter torențial.

Prognoza meteo în Crișana pentru intervalul 25 iulie – 7 august

Până în data de 30 iulie valorile termice se vor menține ridicate, astfel că media maximelor va avea variații între 32 și 36 de grade. Minimele se vor situa între 15 și 18 grade.

În intervalul 31 iulie – 2 august media temperaturilor va scădea, cu aproximativ 4...5 grade a maximelor și cu aproximativ 2 grade a minimelor.

Ulterior se va încălzi din nou, iar în ultimele zile ale intervalului maximele termice vor atinge 31 - 33 de grade. Minimele termice vor avea o medie de 15 - 17 grade.

Noi alerte de la ANM. Cod portocaliu de averse şi descărcări electrice și cod galben de caniculă după-amiază

Sursa: Arhiva EVZ

Prognoza meteo pentru Transilvania

Intervalul cu cele mai ridicate valori termice va fi cel cuprins între 25 și 30 iulie, când media maximelor termice se va situa între 30 și 34 de grade. Temperaturile minime se vor situa între 14 și 17 grade, după cum arată prognoza.

Între 31 iulie și 3 august temperaturile vor fi mai scăzute decât în zilele anterioare, în medie cu 4...5 grade maximele și cu aproximativ 3 grade minimele.

Ulterior, maximele termice vor fi din nou în creștere, dar minimele nu vor avea variații importante. Vor fi posibile averse aproape zilnic, în general pe suprafețe mici și slabe cantitativ.

Prognoza meteo pentru 25 iulie – 7 august în Maramureș

Până spre finalul primei săptămâni media maximelor termice va avea variații între 30 și 34 de grade, iar minimele vor fi cuprinse între 15 și 17 grade. În zilele care vor urma temperaturile vor fi în medie mai scăzute decât în intervalul anterior. Maximele se vor situa între 27 și 32 de grade, iar minimele între 13 și 15 grade.

Ploi de scurtă durată și pe suprafețe mici vor fi posibile aproape în fiecare zi cu excepția finalului de lună și a primelor zile din august. Probabilitatea pentru averse pe arii extinse și cu caracter torențial va fi în creștere.

Vremea în următoarele două săptămâni în Moldova

Între 25 și 30 iulie valorile de temperatură se vor menține ridicate, media maximelor urmând a se situa între 30 și 34 de grade, iar a minimelor între 15 și 19 grade. În următoarele 3 zile se va resimți o scădere de temperatură cu 4 - 5 grade la maxime și cu 2 - 3 grade la minime.

În zilele care vor urma se va încălzi din nou, astfel că maximele termice vor atinge în medie 31 - 32 de grade, iar minimele 17 - 18 grade.

Vremea în Dobrogea pentru următoarele două săptămâni

Pe tot parcursul intervalului de prognoză valorile termice nu vor avea variații semnificative, astfel că, în general, media maximelor se va situa între 29 și 31 de grade. Temperaturile minime vor fi între 19 și 21 de grade.

Doar pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată, cu o probabilitate mai mare în zilele de 27 și 28 iulie, precum și între 31 iulie și 3 august.

Ssursa Foto: EVZ

Prognoza meteo pentru Muntenia

În prima săptămână a intervalului va fi caniculă aproape în fiecare zi, iar media maximelor termice se va situa în general între 34 și 37 de grade. Minimele termice vor fi în medie între 18 și 20 de grade.

În intervalul 31 iulie – 3 august valorile de temperatură vor scădea, maximele termice fiind cuprinse între 29 și 33 de grade, iar minimele între 17 și 19 grade.

În zilele care vor urma se va încălzi din nou, în medie cu 3 - 4 grade maximele și cu 1 - 2 grade minimele.

Ploi de scurtă durată si izolate vor fi posibile aproape în fiecare zi cu excepția finalului de lună și începutului lunii august, când va crește probabilitatea pentru averse pe arii extinse și posibil cu caracter torențial.

Vremea în Oltenia

Valul de caniculă va persista până spre sfârșitul primei săptămâni, iar maximele termice se vor situa în medie, în jurul a 35 de grade. Media minimelor va fi de 18...20 de grade.

În următoarele 3 zile regimul termic va fi în scădere, apoi se va încălzi din nou, astfel încât în ultimele zile de prognoză media maximelor termice va tinde spre 34...35 de grade, iar a minimelor spre 18 grade.

Probabilitatea mai mare pentru averse va fi în ultimele zile ale lunii iulie și în primele zile din luna august, conform prognozeiANM.

Ne puteți urmări și pe Google News