Începutul relației dintre Valentina Pelinel și Cristi Borcea a fost extrem de controversat, fiind și Cristian Boureanu la mijloc. Cu toate astea, lucrurile s-au așezat, iar modelul a povestit că a știut mereu că afaceristul este sufletul ei pereche.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz-ul românesc și se bucură de o familie frumoasă, alături de ei stând Milan și gemenele Rania și Indira. Chiar dacă modelul s-a îndrăgostit de prietenul fostului soț, Cristian Bourceanu, nu au existat probleme în relația.
Blondina a povestit că nu a dispărut chimia dintre ea și Cristi Borcea și că iubirea este din ce în ce mai mare. „Nu le uiți, (n.r. primele întâlniri) dar să știi că noi, cumva, am menținut fiorii în relația noastră. Petrecem mult timp împreună, nu ne plictisim unul de celălalt, facem chestii împreună. Nu poți să zici că relația se consumă în 4 ani, mai ales dacă oamenii au atracție și se potrivesc. Cum zicem noi: „Asta este, e chimie!”
Valentina Pelinel nu s-a mai ascuns și a recunoscut că a știut mereu că Borcea este sufletul ei pereche. Încrederea și respectul au fost calitățile cu care afaceristul a făcut-o să se îndrăgostească.
„Da, este clar că este sufletul meu pereche! E important și faptul că noi am apărut unul în viața celuilalt în momente dificile din viața noastră. E mai ușor să fie mai întâi la bine și apoi la rău. La noi a fost invers. Cred că și asta ne-a unit foarte tare pentru că ne-am dat seama că ne putem baza unul pe celălalt și că încrederea e foarte importantă. Noi ne-am acordat încredere și respect unul altuia. Indiferent de ce se întâmplă în jur, noi putem să fim o echipă împreună”, a spus Pelinel.
Ce apreciază Pelinel la Cristi Borcea
Aceasta a mai povestit că soțul său îi spune mereu cât de mândru este că o are și că îi oferă atenția si în zilele în care este obosit. Fosta parteneră a lui Cristi Boureanu a recunoscut că îi plac complimentele și să fie apreciată.
„Să știi că zice mereu. (n.r. că este o femeie frumoasă, atât în exterior, cât și în interior).E drăguț să zică soțul tău, de la soțul tău vrei apreciere înainte de toate și de la ai tăi. E un bărbat sigur pe el. Mie îmi place asta la un bărbat. Cred că noi ne-am dovedit unul celuilalt că ne respectăm și ne iubim, nu avem de ce să ne îngrijorăm în privința asta. Este sigur pe el și este mândru că m-a ales și eu că l-am ales pe el. Așa a fost să fie, chimia care este nu poate să fie contestată”, a spus soția lui Borcea pentru Ego.