Val de demiteri în PMP. Eugen Tomac a eliminat „profitorii” de pe urma lui Traian Băsescu

Val de demiteri în PMP. Eugen Tomac a eliminat „profitorii” de pe urma lui Traian Băsescu

Președintele PMP Eugen Tomac s-a ținut de cuvânt. După ce a declarat, cu câteva ore în urmă, că „foşti profitori s-au trezit în a-şi revendica identitatea politică, dar „nu i-a mai văzut nimeni în ultimii trei ani”, liderul Partidului Mișcarea Populară a demis pe capete mai mulți președinți de organizații, deoarece nu au atins pragul de 5 % la alegerile europarlamentare din 26 mai.

„Important este că am înţeles semnalul transmis de cetăţeni pe 26 mai. Pentru noi este un lucru extraordinar că PMP a obţinut peste 520.000 de voturi şi în analiza noastră am încercat să găsim cele mai potrivite măsuri pe care trebuie să le luăm pentru a reuşi ca cele 17 organizaţii, care au avut un scor sub media partidului, să obţină rezultate mai bune atât în toamnă, cât şi la alegerile de anul viitor. Am luat decizia de a pune în aplicare o măsură pe care PMP a adoptat-o pe 2 februarie anul acesta, atunci când am spus că toţi preşedinţii care vor obţine scorul de sub 5% să îşi depună mandatul la dispoziţia partidului. Toţi cei 17 colegi au înţeles că este obligatoriu să respectăm deciziile pe care ni le-am asumat, prin urmare au fost revocaţi din funcţie 17 preşedinţi de organizaţii. Urmează ca întreaga conducere a partidului, împreună cu colegii din aceste judeţe, să găsească cele mai bune formule pentru a consolida structurile respective", a declarat liderul PMP, la finalul şedinţei Colegiului Naţional al partidului.

Tomac consideră că deciziile adoptate de Colegiul Naţional al PMP sunt importante pentru viitorul partidului.

„Suntem încrezători în şansele pe care le avem. Vom rămâne un partid de opoziţie activ. Împreună cu preşedintele Traian Băsescu ştim exact ce trebuie să le oferim românilor şi ne vom bate pentru obiectivele pentru care PMP militează, fie că ne referim la necesitatea de a adopta rapid legea cu privire la organizarea alegerilor prezidenţiale prin care PMP cere ca timp de două zile să voteze românii din diaspora, deci cu vot anticipat începând de sâmbătă dimineaţa (...) sau la revenirea la alegerea primarului în două tururi şi reducerea numărului de parlamentari”, a mai spus el.

Ne puteți urmări și pe Google News

Știrea inițială:

Eugen Tomac, preşedintele PMP, s-a declarat nemulțumit de faptul că după alegerile din 26 mai „foşti profitori s-au trezit în a-şi revendica identitatea politică, dar „nu i-a mai văzut nimeni în ultimii trei ani”.

Tomac susține că vor fi luate o serie de decizii, în cadrul partidului, referitoare la evidenţa membrilor acestuia.

„După ce am anunţat că preşedintele Traian Băsescu şi eu mergem în Parlamentul de la Bruxelles, foarte mulţi foşti profitori s-au trezit în a-şi revendica identitatea politică, dar nu i-a văzut nimeni în ultimii trei ani pe aici şi trebuie să punem la punct şi această chestiune legată de evidenţa membrilor”, a declarat Eugen Tomac, înaintea şedinţei Colegiului Naţional al PMP. 

Din cauza acestui aspect, Tomac susține că ședința următoare, organizată în Parlament, va fi una „grea”.

„Va şi o şedinţă grea, vom lua decizii importante pentru partid, decizii cu privire la următoarele acţiuni pe care urmează să le desfăşurăm. Jumătate de milion de români şi-au reinvestit încrederea în noi şi avem obligaţia să tratăm cu maximă responsabilitate această încredere. (...) Pe ordinea de zi avem evaluarea campaniei electorale, evaluarea rezultatelor din 26 mai, modalitatea prin care vom transmite sumele de bani pentru delegaţii pe care i-am avut membri în secţie, modificarea componenţei comisiei naţionale de integritate şi arbitraj, măsuri organizatorice, analiză şi măsuri privind evidenţa membrilor, obiectivele politice pentru perioada următoare a partidului”, a completat liderul PMP.