Toată lumea e de acord că alegerile europarlamentare au avut un singur Erou: Alianța 2020, USR, din punct de vedere practic, deoarece PLUS a contat doar prin persoana lui Dacian Cioloș, cap de listă și locomotivă a Alianței date fiind exigențele specifice ale scrutinului european.

USR sau mă rog, Alianța a obținut 22,36. Au votat pentru ea, 2.028.236 de cetățeni. La alegerile parlamentare din decembrie 2016, USR a avut un procentaj de 8,61%. Au votat pentru ea 625.154 de cetățeni. Saltul e uriaș.

În doar doi ani de zile, fără a fi beneficiat de susținere mediatică tradițională, cu o activitate parlamentară concentrată exclusiv pe spectacole stradale în Parlament și pe declarații anapoda, USR realizează un scor de aproape trei ori mai mare decît în decembrie 2016. Numărul celor care o votează sporește cu aproape un milion și jumătate.

S-a vorbit chiar de un miracol. Și nu chiar aiurea. Alianța 2020 n-are structuri în teritoriu, ca PNL, de exemplu. Alianța 2020 n-are primari în toată țara, ca PSD, de exemplu, capabili să scoată la vot masele populare amăgite de perspectiva unei găleți goale făcute cadou alături de o broșură propagandistică despre mărețele realizări ale Guvernării Dăncilă.

Alianța 2020 n-a avut la dispoziție bugetul statului, ca PSD, pentru a mitui largi categorii sociale, cum sînt bugetarii și pensionarii. Alianța 2020 n-a beneficiat de un lider de forță așa cum s-a întîmplat cu PMP-ul în cazul Traian Băsescu. Și cu toate acestea, Alianța a cîștigat practic euroscrutinul. Conștiința victoriei explică starea de spirit instalată la nivelul conducerii, imediat după anunțarea exit poolurilor. Sfidînd tradiția, care cerea ca partidele să se perinde cu declarații televizate după locurile ocupate în ierarhie, Alianța se vîră în fața PNL și PSD cu un spectacol al bucuriei spontane menit a-i spori capitalul politic, chiar și după alegeri. Săptămînile care au trecut de la 26 mai 2019 se definesc în cazul Alianței printr-o prezență mediatică ieșită din comun. Diferitele momente postelectorale – discuțiile despre Moțiunea de cenzură, consultările de la Cotroceni – au fost trecute cu brio de Alianță. Nici o bîlbîială, nici o controversă în interior. Imaginea Alianței e cea de formațiune în marș. Dacă n-am ști că în Franța a cîștigat scrutinul prezidențial și parlamentar o formațiune care se definea a fi en marche, am spune, răutăcioși fiind, că Alianța 2020 pare mai degrabă o unitate militară decît un partid moldo-valah.

Dacă în 26 mai 2019 ar fi fost alegeri parlamentare, Alianța ar fi obținut cu aproape de trei ori mai multe locuri în Parlament decît în decembrie 2016. Numai că la 26 mai 2019 n-au fost nici

parlamentare, nici prezidențiale, nici locale. Au fost europarlamentare. Și scorul uriaș al Alianței 2020 nu s-a regăsit în nici o structură a puterii. Cu un scor de 22,36% Alianța n-a obținut nici măcar un primar. Cît despre Parlament, deși a obținut 22,36%, Alianța are același număr de deputați și senatori. Deși s-a prăbușit la 22% PSD are un număr mult mai mare de parlamentari. Toți cei care invocă miracolul, surpriza,lovitura, victoria zdrobitoare a Alianței

2020 la scrutinul din 26 mai 2019 trec cu vederea un amănunt crucial: Scorul uluitor a fost unul de palmares. Ceva asemănător unui cinci la zero obținut de Naționala noastră la un meci amical cu Anglia, în timpul întrecerilor din preliminariile campionatului european de fotbal. Practic nu s-a întîmplat nimic în campionatul european la care participă Naționala noastră.

Acest cinci la zero nu face nici cît unul la zero cu Insulele Ferroe. 1 la 0 poate fi un scor care să ducă la calificare. Cinci la zero cu Anglia într-un meci amical nu duce la nimic. În democrație, bătălia politică are drept principal scop cucerirea și supraviețuirea la putere. Din acest punct de vedere, scorul obținut de Alianță la 26 mai 2019 e lipsit de valoare.

Potrivit năravului postdecembrist, partidele tradiționale n-au întreprins nici o analiză a rezultatelor obținute la 26 mai 2019. Și PSD și PNL sînt ocupate cu tradiționala cuțităreală de după examenele electorale. ALDE e mai de-parte buimăcită de ce i s-a întîmplat, deși mare lucru nu e de descoperit: Formațiunea a plătit mai mult decît PSD prețul alianței cu PSD. Dacă vrea să supraviețuiască trebuie să intre în Opoziție. Împreună cu PSD, evident. La ProRomânia domnește și acum amețeala de pe urma succesului, iar la PMP nu se întîmplă nimic, fie și pentru că supraviețuirea își are temeiul în Traian Băsescu.

Nu știu dacă la USR, formațiune careși propune un altfel de politică, s-a făcut vreo analiză lucidă a rezultatului, dar, mai ales, s-a dezbătut ce trebuie să facă de acum încolo partidul. Eu însă, dacă aș fi în locul lui Dan Barna, aș fimai degrabă îngrijorat decît fericit de succesul obținut. Așa cum spuneam mai sus, rezultatul la europarlamentare n-a adus Alianței nici un cîștig în planul bătăliei pentru putere. În perioada următoare, pentru partidele din România vor avea loc întreceri cu indiscutabile efecte în planul puterii: alegerile prezidențiale, locale și

parlamentare. E limpede că în planul Bătăliei pentru putere, de abia acum încep marile încercări pentru Alianță și evident pentru USR. În ce măsură ajută USR scorul de la europarlamentare în bătălia care urmează?

Răspunsul depinde de cauzele votului în favoarea Alianței. Indiscutabil, Alianța a fost principalul beneficiar al prezenței masive la vot. O însemnată parte a electoratului anti-PSD a ieșit din case pentru prima dată în ultimii ani. Orice strategie a USR pentru alegerile viitoare trebuie să plece de la stabilirea cauzelor pentru care acest electorat a votat Alianța. Sînt – așa cum am mai scris – trei posibilități: Au ieșit la vot, pentru că a fost cool să ieși, mai ales că pentru ieșirea la vot s-a dus o campanie amintind de hei-rupurile comuniste. Și dacă tot au ieșit, tinerii au votat cu Alianța. Nu de alta, dar și acest vot e cool. Au ieșit la vot din ură față de PSD. Și pentru că trebuia pusă ștampila pe un partid, tinerii au pus-o pe Alianță. Au ieșit la vot pentru a vota Alianța. Dintre cele trei ipoteze, doar ultima e favorabilă Alianței.

Celelalte două sînt primejdioase pentru Alianță. Cei care au votat-o au făcut-o sub imperiul unei emoții de moment. Care emoții nu se mai pot repeta. Pe de o parte, pentru că PSD nu mai stîrnește ura, în condițiile ieșirii din joc a Monstrului Liviu Dragnea, pe de alta, pentru că e greu de presupus că hei-rupul Hai la vot! se mai poate repeta.

E valabilă cea de a treia ipoteză?

USR e un partid înființat la 21 august 2016. Anterior, USR a participat la alegerile locale pe București sub denumirea de USB. Aici a obținut un scor uriaș pentru o formațiune nouă: 30,52%. Pe baza acestui succes, USB devine USR. Primul examen al USR e cel de la parlamentare. Dacă ne gîndim că era o formațiune înființată doar de cîteva luni, scorul e formidabil. Evoluția spectaculoasă a USR ne face să credem că există un electorat al acestei formațiuni politice, scîrbit de partidele tradiționale, fascinat de sloganul Un alt fel de politică. Acest electorat e însă cel mai sofisticat din România postdecembristă. Educat, pretențios, mofturos, el poate fi descurajat în orice clipă să iasă la vot.

Următorul examen pentru Alianță e scrutinul prezidențial. Oricît ar părea de ciudat, singura formațiune pentru care acest scrutin e crucial rămîne USR. PSD știe că n-are cum să cîștige președinția. Pentru PNL nu e un mare dezastru, dacă Klaus Iohannis pierde.

Pentru USR e primul examen real, primul meci oficial în campania pentru cucerirea puterii. Ca să aibă șanse la locale și la parlamentare, USR trebuie să intre în turul al doilea. Dacă va cîștiga sau nu președinția, e greu de spus. Dacă n-o cîștigă nu e o nenorocire. Dacă nu obține scorul pentru calificarea în turul al doilea, USR are puține șanse la parlamentare. Mai ales că, între timp, formațiunea a reușit să stîrnească îngrijorarea celor două mari partide, PSD și PNL. Partide care, chiar cu binecuvîntarea lui Klaus Iohannis, s-ar putea coaliza pe ascuns în lichidarea marelui adversar care e Alianța. Un nou fel de politică, altfel spus prin politica altfel decît fripturistă. Vor permite PSD și PNL ca electoratul să voteze un partid altfel decît fripturist?