USR București îi dă cu tifla lui Barna. Nicușor Dan candidat la Primăria Capitalei

USR București îi dă cu tifla lui Barna. Nicușor Dan candidat la Primăria Capitalei

Conducerea USR București l-a desemnat pe Nicușor Dan candidat al partidului pentru Primăria București în vreme ce președintele Dan Barna își pregătea lansarea campaniei electorale.

Consultarea useriștilor s-a făcut în ciuda deciziei Biroului Național care a amânat alegerile interne la care participă și candidați din afara partidului, până după prezidențiale. Hotărârea a fost adoptată după o ședință care a durat în jur de 10 ore și a provocat un scandal imens în partid. Mai mulți membri s-au declarat revoltați și l-au acuzat pe Barna că pune interesele aliaților din PLUS mai presus de cele ale propriului partid. Aceasta cu atât mai mult cu cât, la București, Nicușor Dan obținuse deja susținerea pentru candidatură.

În ciuda deciziei Biroului Național, USR București a forțat o nouă procedură internă la care au participat 741 de persoane, reprezentând 38%, din cei 1.917 de membri ai organizației. Momentul a fost ales strategic, în intervalul 8 – 11 octombrie, în zilele în care conducerea USR era ocupată în cu moțiunea de cenzură și cu organizarea vizitei electorale a lui Dan Barna de la Sibiu.

Nicușor Dan a fost votat de 638 dintre participanți - 86,1% - adică 33,2% din numărul total de membri. La precedentul referendum intern a fost votat de 780 de persoane. Rezultatele au fost prezentate într-un comunicat al USR București potrivit căruia, în perioada ce urmează va fi stabilită strategia politică ce va fi adoptată la nivelul filialei, din perspectiva viitoarelor alegeri locale.

Ne puteți urmări și pe Google News