Urşii de la pensiune

Urşii de la pensiune

În ciuda angajamentelor României pentru salvarea speciilor pe cale de dispariţie, cel puţin doi urşi sunt ţinuţi de particulari în cuşti.

Vasile trăieşte într-o cuşcă nici mare, nici mică, „dotată“ cu un „dormitor“ zidit şi acoperit, destul de încăpător, şi două „terase“ betonate, cu două mici gropi cu apă.   ALBA. Ursul este „găzduit“ în cadrul complexului turistic Lutsch, de pe DN 7, în judeţul Alba, la 20 de kilometri de limita cu Hunedoara. Ursul în vârstă de cinci ani şi jumătate întâmpină bucuros orice turist, mai ales dacă acesta nu vine cu mâna goală. Se ridică pe labele din spate, se sprijină de gratii, îşi pune colţii pe barele de fier şi te provoacă la joacă. Când era pui, era chiar lăsat, supravegheat, la mesele popasului. În urmă cu un an, a început să provoace necazuri: l-a rănit destul de grav pe unul dintre paznici. Apoi, acum vreo două săptămâni, un turist care a ignorat avertismentul scris s-a ales cu mâna sfâşiată. Purtătorul de cuvânt al IPJ Alba, Adriana Ţugudean, spune că nu s-a depus nicio plângere, vina i-a aparţinut turistului, iar amenajarea cuştii lui Vasile este autorizată de Inspectoratul Teritorial pentru Regim Silvic şi Cinegetic.

„Domnule, dumneatale ţi-ar conveni să vină cineva să-ţi ia câinele pe care-l iubeşti din faţa casei? Am discutat cu oamenii de la Mediu şi le-am dat în scris că sunt de acord să vină cineva să-l ia. Mai multe nu doresc să comentez!“, spune, supărat, Mihai Lutsch, proprietarul complexului turistic.

„Un urs nu e animal de companie, aşa că domnul Lutsch nu prea are dreptate. Dacă vrea să-l păstreze, dumnealui poate să-şi amenajeze o grădină zoologică sau să-şi facă un centru de îngrijire. A treia posibilitate ar fi să-l predea unor instituţii specializate, care respectă standardele europene“, spune directorul executiv al Agenţiei de Mediu Alba, Constantin Constantinescu. Acesta a promis, cu întârziere, o soluţie peste două săptămâni. COVASNA. Muky are opt ani, e un urs mare şi apatic. Este închis într-o cuşcă dublă, de 20 de metri pătraţi, ascunsă în spatele pensiunii „Cetate“, din cadrul complexului Balvanyos. Drumul spre casa lui nu e marcat în mod special, deşi el este prezentat drept mascota pensiunilor patronate de Attila Daragus, primarul comunei Turia, de care aparţine staţiunea Balvanyos. E în cuşcă de când era pui. A avut până acum vreo trei ani o parteneră, Mary, iar angajaţii primarului spun că animalul e tratat mai bine decât un om.   „Ştiţi câţi bani spală ăştia de la asociaţiile de protecţie a animalelor?!“, s-a eschivat primarul Attila Daragus de la întrebările noastre. La fel, directorul executiv al Agenţiei de Protecţie a Mediului Covasna, Zoltan Hobincu, spune că a tot intervenit pe lângă Daragus. „Am reuşit să-l convingem să-i mărească cuşca. În cazul lui Muky nu sunt foarte multe de făcut, pentru că a crescut printre oameni şi este un oportunist“, explică Hobincu.

ANGAJAMENT NERESPECTAT România încalcă convenţiile internaţionale

Statul român s-a angajat să protejeze speciile pe cale de dispariţie, printre care se numără şi ursul carpatin, odată cu semnarea Convenţiei de la Berna privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa, ratificată şi prin Legea 13/1993. Este pe locul II în Europa, după Rusia, cu 6.000 de exemplare de urs brun. Preşedinta Fundaţiei „Milioane de Prieteni“, Cristina Lapis, cea care deţine Rezervaţia de urşi „Liberty“ de la Zărneşti, se luptă de ani întregi pentru salvarea urşilor captivi.

„La Alba, am făcut sesizări la autorităţile locale, la Garda de Mediu. Nu s-a sesizat nimeni. Cu greu am reuşit să luăm ursoaica de acolo, pentru că era mai mică şi nu prezenta interes. Le-am cerut autorităţilor să intervină şi la Balvanyos, dar acolo chiar primarul are ursul. Am sesizat poliţia şi Ministerul Mediului. Mi s-a răspuns că e proprietatea omului şi nu-l pot lua. Nu se poate să ai în proprietate un animal din pădure, nu-ţi face nimeni formele legale!“, reclamă Lapis.

Biroul de presă al Ministerului Mediului s-a limitat să spună că orice cetăţean poate anunţa dacă un urs este ţinut în captivitate de o persoană fizică, în condiţii improprii. Acesta sesizează Garda de Mediu, care apelează la specialişti pentru a stabili dacă ursul va fi dus în sălbă- ticie ori într-o rezervaţie. (Ovidiu Eftimie, Livia Cimpoieru)

Ne puteți urmări și pe Google News