Urmează noi restricții? Iohannis, întâlnire cu Arafat și Vela la Cotroceni

Urmează noi restricții? Iohannis, întâlnire cu Arafat și Vela la Cotroceni

Klaus Iohannis urmează să se întâlnească, la Cotroceni, cu Raed Arafat şi Marcel Vela.

Şeful statului se va întâlni cu ministrul de interne și cu șeful Departamentului pentru Situații de Urgență pentru evaluarea situației generate de răspândirea coronavirusului și a modului în care este gestionată epidemia.

,,În România, situația provocată de pandemie este extrem de gravă'' - a spus miercuri  președintele Klaus Iohannis, care a subliniat că întoarcerea la starea de urgență este ultima soluție.

,,Decizia intrării în starea de urgență se poate lua doar în măsura în care specialiștii îmi spun că nu există altă soluție și eu vreau să cred că există altă soluție, vreau să cred că românii, împreună cu autoritățile, împreună cu mine vor respecta normele, în așa fel încât să nu ajungem în situația în care nu mai putem să controlăm răspândirea acestei boli'', a precizat șeful statului.

Președintele Klaus Iohannis a atras din nou atenția că este extrem de important să respectăm măsurile impuse pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus și a subliniat că situația este extrem de gravă. El a amintit aici numărul zilnic de noi cazuri de COVID-19, care este ridicat în ultima perioadă.

,,Purtatul măștii este foarte important. Distanțarea este foarte importantă și este impusă. Până la urmă, trebuie să fim realiști: ce vrem? Vrem să dăm frâu liber bolii ca să ajungem o națiune bolnavă sau vrem să îngrădim epidemia'', a insistat președintele.

Întrebat în ce condiții va debuta noul an școlar în septembrie, șeful statului a explicat faptul că școala sigur nu va începe în condiții normale și că ne îndreptăm către un scenariu mixt.

,,Evident că această situaţie a decshiderii noului an şcolar şi, implicit, a noului an universitar este una de extremă importanţă şi mă preocupă foarte mult. Am invitat pe premier, ministrul educaţiei şi mai mulţi miniştri pentru o discuţie pe care o vom avea săptămâna viitoare, dar ce pot să vă spun acum: şcoala, sigur, nu va începe în condiţii normale, fiindcă pandemia până în septembrie nu va dispărea, asta este clar. Ar fi foarte complicat să avem numai şcoală online, şi atunci, sigur, ne îndreptăm spre un scenariu mixt, unde probabil, şi în funcţie de condiţiile locale, vom avea mai mult şcoală normală, deci cu elevii la şcoală, sau mai mult online, sau un sistem mixt'', a spus președintele.

Raed Arafat a prezentat, miercuri, noile măsuri privind limitarea răspândirii noului coronavirus propuse de Comitetul Național pentru Stuații de Urgență și aprobate în ședința de Guvern. Deşi iniţial se vorbea de distanţare fizică pe plajele din România pentru toate persoanele care nu fac parte din aceeaşi familie, Raed Arafat a anunţat că Guvernul a eliminat aceste măsuri din Hotărârea de Guvern.