Unul din doi studenţi de la Universitatea de Vest sunt dezinteresaţi de studiu

Unul din doi studenţi de la Universitatea de Vest sunt dezinteresaţi de studiu

Aproximativ 20.000 de studenţi ai Universităţii de Vest din Timişoara au participat la un studiu realizat de reprezentanţii Facultăţii de Sociologie, al cărui scop a fost identificarea principalelor probleme cu care aceştia se confruntă. Potrivit răspunsurilor furnizate de 58% dintre ei, principala problemă e tocmai lipsa lor de interes pentru studiu.

"Acest dezinteres faţă de educaţie se manifestă sub diverse forme: indiferenţă, neimplicare, lipsă de motivaţie şi iniţiativă, neatenţie la cursuri şi seminarii, refuzul de a învăţa", se arată în studiul respectiv. Nu e numai vina studenţilor că nu au tragere de inimă spre şcoală. Spaţii insuficiente de studiu, dezorganizarea instituţiei, lipsa practicii sunt principalele puncte negative pe care le pot nota în ceea ce priveşte UVT. Deşi 20% dintre respondenţi apreciază dotările din universitate, tot ei consideră că spaţiile de studiu sunt insuficiente în universitate, ceea ce îngreunează procesul lor de educaţie. Acest lucru face ca 15% dintre ei să considere dezorganizarea unul dintre punctele slabe ale Universităţii. "Reprezentanţii UVT speră să mute o parte din activitate în campusul nou. Au fost modulate şi orele, mai mult nu prea poate fi făcut dintr-o dată, pentru că nu există spaţii", a explicat Cristian Panţir, preşedintele Organizaţiei Studenţilor din cadrul UVT.

Punctul forte, profesori bine pregătiţi

Şi în ceea ce priveşte relaţia student-profesor, există unele aspecte care necesită îmbunătăţire, 14% dintre cei chestionaţi menţionează ca probleme favoritismul, corupţia, rebelitatea studenţilor şi dezinteresul profesorilor. Pe de altă parte, un sfert dintre repondenţi au declarat că au nevoie de mai multă practică şi mai puţină teorie. Nemulţumirea studenţilor vizează volumul prea mare de informaţii lipsite de aplicabilitate, numărul redus al stagiilor de practică sau ineficienţa acestora şi în general dificultatea dobândirii de competenţe necesare angajării. Totuşi, tinerii recunosc că au parte de dascăli pregătiţi şi un renume al instituţiei, care i-a făcut să opteze pentru instituţia de învăţământ de la Timişoara. Dintre cei care au răspuns chestionarului, 28 % consideră că un punct forte pentru UVT ar fi dascălii foarte bine pregătiţi, consideraţi de studenţi ca fiind inteligenţi, motivaţi, documentaţi şi experimentaţi. Peste jumătate dintre tineri au considerat că au o relaţie bună cu dascălii lor.

Ne puteți urmări și pe Google News