Uniunea Europeană oferă bani Ungariei pentru autostrada Via Carpatica
- Bancila Irina
- 12 septembrie 2019, 19:19
Uniunea Europeană sprijină finalizarea autostrăzii M30 din Ungaria către Slovacia, care leagă oraşul maghiar Miskolc cu localitatea Tornyosnémeti aflată pe frontiera slovacă.
Scopul investiţiei finanţate din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene este de a accelera traficul, de a îmbunătăţi siguranţa rutieră şi de a reduce congestiile.
Dezvoltarea va ajuta la formarea reţelei europene de transport Via Carpatia, care leagă teritoriile din apropierea Mării Baltice, Mării Negre şi Mării Egee, a anunţat Comisia Europeană, miercuri, transmite agenția maghiară de știri MTI.
Tibor Navracsics, comisarul responsabil pentru educaţie, cultură, tineret şi sport, a declarat, în legătură cu finanţarea de la UE, că realizarea acestei legături rutiere era necesară de multă vreme şi că va aduce beneficii directe pentru un milion de locuitori din judeţul Borsod-Abaúj-Zemplén.
Locuitorii vor putea călători mai rapid, mai sigur şi mai confortabil. În plus, efectele pozitive ale conectivităţii mai bune se vor resimţi în toată Ungaria şi Slovacia, conform flux24.ro.
Finanţarea UE va include, printre altele, construcţia unei porţiuni de autostradă de 60 de kilometri şi a 48 de poduri care trec peste drum. La lucrările care urmează să fie finalizate până în februarie 2022 vor participa şi companii locale, a declarat Tibor Navracsics.