Uniți în cuget și-n Covid-19. Statele UE vor începe vaccinarea în aceeași zi

„La fel cum am trecut uniți prin această pandemie, să lucrăm concertat pentru a eradica acest virus oribil”, a îndemnat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Șefa Executivului european a anunțat, miercuri, că cele 27 state membre ale blocului comunitar vor începe vaccinarea împotriva Covid-10 „cât mai curând posibil”, după ce Agenția Europeană pentru Medicamente va notifica oficial autorizarea vaccinului produs de laboratoarele Pfizer-BioNTech.

„În sfârșit, în termen de o săptămână, primul vaccin va fi autorizat iar vaccinările pot începe imediat (...). Este o sarcină uriașă ”, a declarat Ursula von der Leyen (foto) în fața Parlamentului European, la Bruxelles.

„Deci, să începem aceste vaccinări cât mai curând posibil, împreună, cei 27, începând din aceeași zi”, a adăugat ea cu ocazia unei sesiuni plenare - în mare parte prin videoconferință - a deputaților europeni.

Sub presiunea Germaniei, Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunțat, marți, că va lua în considerare o decizie privind vaccinul Pfizer-BioNTech la 21 decembrie - cu o săptămână mai devreme decât era prevăzut, scrie Le Monde.

După examinarea avizului autorității de reglementare și consultarea statelor membre (un proces care va dura câteva zile), Comisia Europeană va putea emite autorizația de comercializare condiționată în UE, în preajma Crăciunului.

„Am cumpărat mai multe doze de vaccin decât era necesar pentru toată lumea din Europa”, prin contracte cu diferite laboratoare, pentru a constitui „un portofoliu diversificat” de vaccinuri în curs de dezvoltare, a reamintit președintele Comisiei Europene.

„Vom lucra cu viteză supersonică”

Într-un interviu apărut miercuri în cotidianul italian La Repubblica şi citat de dpa, Margaritis Schinas, vicepreşedinte al Comisiei Europene, a spus că „vaccinul va fi un cadou de Crăciun pentru toţi cetăţenii continentului nostrum”, scrie Agerpres.

După autorizarea de către EMA, Comisia Europeană va lucra cu „viteză supersonică” pentru a da propria aprobare vaccinului, ceea ce ar putea interveni în termen de două zile, a explicat Schinas.

„Vom face în două zile o muncă ce durează în mod normal două luni”, a spus Shinas, menţionând că aceasta va permite ţărilor UE să înceapă vaccinările în jurul datei de 26 decembrie.

Italia, Germania, Franţa, Spania, Belgia, Olanda, Luxemburg şi Elveţia au anunţat marţi că îşi vor coordona lansarea programelor de vaccinare.