Șefa Executivului european a anunțat, miercuri, că cele 27 state membre ale blocului comunitar vor începe vaccinarea împotriva Covid-10 „cât mai curând posibil”, după ce Agenția Europeană pentru Medicamente va notifica oficial autorizarea vaccinului produs de laboratoarele Pfizer-BioNTech.

„În sfârșit, în termen de o săptămână, primul vaccin va fi autorizat iar vaccinările pot începe imediat (…). Este o sarcină uriașă ”, a declarat Ursula von der Leyen (foto) în fața Parlamentului European, la Bruxelles.

„Deci, să începem aceste vaccinări cât mai curând posibil, împreună, cei 27, începând din aceeași zi”, a adăugat ea cu ocazia unei sesiuni plenare – în mare parte prin videoconferință – a deputaților europeni.

Sub presiunea Germaniei, Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunțat, marți, că va lua în considerare o decizie privind vaccinul Pfizer-BioNTech la 21 decembrie – cu o săptămână mai devreme decât era prevăzut, scrie Le Monde.

După examinarea avizului autorității de reglementare și consultarea statelor membre (un proces care va dura câteva zile), Comisia Europeană va putea emite autorizația de comercializare condiționată în UE, în preajma Crăciunului.

„Am cumpărat mai multe doze de vaccin decât era necesar pentru toată lumea din Europa”, prin contracte cu diferite laboratoare, pentru a constitui „un portofoliu diversificat” de vaccinuri în curs de dezvoltare, a reamintit președintele Comisiei Europene.

„Vom lucra cu viteză supersonică”

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE