Unde sunt craniile Alexandrei și Luizei? Ce nu știm din ancheta de la Caracal
- Adrian Dumitru
- 18 august 2019, 14:49
Folosesc intenționat formularea ”nu știm” din titlu pentru că nu am certitudinea că echipele care lucrează acum la descoperire adevărului în cazul de la Caracal nu știu răspunsul la unele dintre aspectele semnalate de mine în acest articol. Cu siguranță la unele au datele necesare dar nu e momentul să le dezvăluie, altele, însă, poate le sugerează piste noi. Trebuie să se înțeleagă că o anchetă penală de asemenea amploare e ca o partidă de șah. Investigatorii nu pot da prea multe informții ca să nu pregătească mutările infractorilor.
Datoria mea de jurnalist este să atrag atenția, să pun întrebări și chiar să evaluez probele prezentate de cei ce fac cercetările. Să nu credeți că, în ciuda acestor întrebări, exclud faptul că Gheorghe Dincă ar putea fi un criminal în serie. Doar că am credința că e mai mult decât atât.
1. INML a comunicat DIICOT că rămășițele umane găsite în Casa Groazei și în pădurea din apropiere sunt din trupurile Alexandrei Măceșanu (15 ani) și al unei fete cu vârsta între 15 și 19 ani. Informațiile sunt date doar de DIICOT, destul de succint. Există și contradicții la nivelul percepției opiniei publice. În cazul Alexandrei au ajuns pe masa legiștilor 21 de dinți, găsiți în butoiul-arzător. Doar din doi s-a putut extrage ADN. În cazul Luizei, s-a expertizat un femur, găsit în pădure, acolo unde a indicat Dincă. Probă importantă pentru anchetatori și elocventă pentru determinarea ADN-ului victimei. Dar, deocamdată, legiștii spun că nu au putut extrage ADN, deci nu se poate spune dacă Luiza e moartă sau nu.
2. Așadar, nu avem probate cele două morți. Analizarea celor doi dinți rămași cu pulpă în ei și despre care ni s-a spus că ar fi aparținut Alexandrei nu demonstrează neapărat că fata e moartă. Cu ani în urmă, eu și colegii mei Valentin Zaschievici și Anca David aveam ca sursă o fostă matroană de fete, proxenetă sadea. Pe lângă multe altele, ea ne-a dat lămurit și de ce ”fetele de pe strada Ștefan Furtună” erau știrbe, le lipseau dinți. Ne-a dezvăluit că erau scoși intenționat pentru calitatea partidelor de sex oral. În cazul Alexandrei, poate nu s-a întâmplat așa. Dar e un amănunt ce poate fi luat în calcul, căci nu există dubii că avem de a face și cu o rețea puternică de prostituție. Să nu trecem cu vederea că minora a fost sechestrată în Casa Groazei timp de circa 27 de ore de la momentul răpirii și până la apelul la 112. Știu oare acum anchetatorii ce a făcut Dincă cu fata în aceste ore, le-a mărturisit ceva monstrul?
3.Nu știm cât la sută din corpurile fetelor au fost recuperate. Nu știm a cui este puzderia de dinți (vreo câteva zeci), găsită în casa criminalului. Cum să scoată de la două adolescente 56-62 de dinți, dinți pe care părinții nu-i recunosc în totalitate? Este adevărată informația că Dincă avea de lucru și prin cimitirul orașului? Puteau fi aduși dinți și oase din acest loc? Dacă da, se cam clatină probele pentru un criminal în serie.
4.Unde sunt craniile fetelor răpite și arse în butoi?
Gheorghe Dincă a mărturisit că el le-a ucis și apoi le-a incendiat. A explicat și metoda prin care a întreținut focul astfel ca trupurile să fie carbonizate aproape total în 8 ore. Desigur, cei mai mulți specialiști neagă veridicitatea metodei. Dacă admitem totuși că așa a procedat, apare o altă problemă. Chiar dacă temperatura de circa 1000 de grade a distrus trupurile, a transformat multe oase în cenușă, craniile nu puteau să se topească. Există cazuistică suficientă despre marile incendii în care au ars victime cât și opinii ale angajaților unor crematorii.
5.Au fost întrebați polițiștii din dispozitivul despre care s-a spus că a asigurat paza casei lui Gheorghe Dincă între orele 23.00 și 6.00 în noaptea de 24 spre 25 iulie dacă au simțit miros de carne arsă sau de cauciuc sau vreun miros deosebit? Am verificat, în acea noapte nu a plouat și nu a fost vânt puternic în Caracal.
6.S-a stabilit al cui era telefonul de pe care Alexandra a sunat la 112 – conform raportului oficial al MAI, cu numărul 0759660526 (cartelă pre-paid)? Numărul acesta era cunoscut de vreunul dintre polițiști sau procurori din Caracal sau Craiova la care a ajuns această informație datorită celor de la 112 care înregistraseră apelul Alexandrei la ora 11.05?
Am aflat din raportul Parchetului General, apărut joi, 15 august, că echipa de anchetă de la Caracal a aflat la ora 1.00 noaptea, în 26 iulie. Atunci când a primit listingul telefonului de pe care a sunat fata la 112, cu vreo 14 ore înainte. Pe listing era și telefonul cu abonament al lui Gheorghe Dincă, care inițiase un apel scurt pe acel număr, în luna mai. Numărul de telefon al lui Dincă era și în dosarul instrumentat de procurorul Liviu Vasilescu de la DIICOT Craiova, cel care viza dispariția Luizei. Ni s-a spus că acesta a făcut corelarea între cazul Luizei și dispariția Alexandrei joi, 25 iulie, la ora 12.00, după ce a auzit știrea la televizor. Procurorul avea în dosarul său de trafic de minore și mașina lui Dincă, numele lui, dar de când a văzut la televizor și până a ajuns la poarta suspectului, la 6.00 dimineața, au trecut 18 ore.
7.Numărul de telefon 0763931765, de la care mama Alexandrei a primit un apel la ora 10.30, în 25 iulie (conform raportului MAI), în prezența polițistului din comuna Dobrosloveni, a fost identificat cui aparținea? E vorba de bărbatul care a sunat femeia și i-a spus că fata sa urma să plece în Anglia cu iubitul. După ce a închis, polițistul a apelat de câteva numărul respectiv, dar nu i-a răspuns nimeni.
8.Trebuie subliniat în acest context că, la ora la care se presupune că Dincă a dat acest telefon mamei, șefa postului de poliție, Violeta Mirea, soția șefului Poliției Caracal, comisarul Nicolae Mirea, știa despre dispariția Alexandrei și despre disperarea părinților, care se prezentaseră de la ora 8 la postul pe care-l conducea. Nu l-a lăsat pe agent să-i ia mamei atunci declarație, ci l-a trimis la ea acasă după ora 9.00. Așa se face că polițistul a fost martor la convorbirea ”de liniștire” dintre bărbatul necunoscut și mama Alexandrei. Trecuseră peste 25 de ore de la răpire.
Doamna Mirea și-o fi anunțat soțul la Poliția din Caracal ca să-i spună că din orașul pe care-l păzește a dispărut o fată de 15 ani din parohia ei polițienească?
9.Cămăruțele săpate în pământ și tunelurile din curtea lui Dincă fac sau nu fac parte din structura oganizatorică a unui service auto, care a funcționat acolo înainte de anul 2000, după cum a zis Dincă? Sunt indicii serioase că acolo au fost ținute fete?
- În referatul pentru prelungirea arestului preventiv al lui Gheorghe Dincă se arată ce probe deţin procurorii, până în acest moment, împotriva lui. Printre aceste probe există o gentuţă albastră, cu închizătoare metalică, care a fost găsită în maşina lui Dincă, sub scaunul din față. Părinții Alexandrei Măceșanu au spus că geanta nu aparține fiicei lor. Au recunoscut doar trei inele, un lănțișor și un cercel. Sunt însă multe alte bijuterii găsite, fie în butoiul-arzător, fie în mașina lui Dincă. Nu s-a identificat niciuna dintre bijuterii printre cele din fișele de dispariție ale altor fete din zona Caracalului?
11.Au luat sau vor lua în calcul procurorii DIICOT central că tragerea de timp a echipei polițiști-procurori, care a acționat în zilele de 25 și 26 iulie (după apelul Alexandrei și pătrunderea în curtea lui Dincă), a fost necesară pentru trecerea peste graniță a Alexandrei? E posibil ca un complice mai tânăr să o fi extras pe fată din Casa Groazei, atunci când Dincă era plecat la Craiova, alarmat de telefonul dat de Alexandra la 112. Să nu uităm că mama celeilalte fete, Luiza, a povestit că au primit telefoane că fiica lor a plecat în Elveția de la un bărbat mai în vârstă și de la unul mai tânăr!
12.Rostul DIICOT în acest caz este pentru că sunt indicii temeinice că e vorba de trafic de minore și de prostituție. Procurorii au ca ipoteză că punctul terminus al rețelei era în Arad, oraș de graniță pe unde erau scose fetele către Italia? Acolo domiciliază de ani buni fiica lui Dincă (ea a spus că după anul 2000), unul dintre fii și chiar soția lui, când vine în țară din Italia, stă mult timp la ferma din apropierea Aradului pe care o dețin copiii lor. Din nou, un domeniu imens, pe care există anexe și vegetație din belșug.
Fiica lui Gheorghe Dincă este medic veteriar și s-a scris că se află în afaceri cu italieni care veneau la fermă, unde ar exista și un domeniu de vânătoare. S-a spus și că se foloseau mașini speciale de transport animale la ieșirea și intrarea în țară. Nu știm, dar probabil că procurorii au verificat și verifică dacă prin această filieră s-ar fi putut trece peste graniță niște minore. Altfel nu ar fi avut sens o descindere la ferma de lângă Arad, la sfârșitul lunii iulie, după izbucnirea imensului scandal.
13.O informație de ultimă oră indică faptul că arestatul Gheorghe Dincă e la curent cu ce se discută în spațiul public și cu mersul anchetei. Se spune acum că a mărturisit că ducea în Italia muncitori la lucru, nu ”fete la produs”. Sperăm într-o cercetare serioasă și la Poliția de Frontieră, acolo unde chestorul Buda fusese șef până la numirea sa chestor general al Poliției Române și unde a revenit acum, după destituirea pricinuită de cazul de la Caracal.
14.S-a stabilit ce instituție a comunicat, în ziua de 27 iulie, că Alexandra a fost ucisă, astfel încât de la șeful Poliței Române (chestorul Buda), la premier și până la președintele țării, toți și-au exprimat regretul și au transmis condoleanțe familiei fetei?
.